Sport

NEWS ALERT Victorie dramatică pe Cluj Arena. ”U” a fost condusă în două rânduri de Recea, dar și-a revenit de fiecare dată

Victorie dramatică pentru Universitatea Cluj. Echipa lui Adrian Falub a bătut-o cu 3-2 pe Comuna Recea, sâmbătă, pe Cluj Arena, în etapa a 12-a din Liga a III-a.
  • Foto: Robert Popa

    Foto: Robert Popa

  • Foto: Robert Popa

    Foto: Robert Popa

  • Foto: Robert Popa

    Foto: Robert Popa

  • Foto: Robert Popa

    Foto: Robert Popa

Publicitate

Maramureșenii au marcat primii, așa cum s-a întâmplat și în meciul din turul 3 al Cupei României, pe care ”U” îl câștigase cu 5-1. Viorel Chinde i-a pasat lui Vlad Asăujan, iar acesta a intrdodus balonul în plasă (8). Vine și golul ”studenților”, prin Octavian Ursu, dar reușita e anulată pe motiv de offside (17). Mijlocașul ”alb-negrilor” reia apoi cu capul puțin peste poartă, în urma unei centrări (22).

Goga irosește și el o șansă de egalare. Atacantul de 33 ani primește o pasă de la Takacs, șutează, dar mingea se oprește în brațele lui Bota (22). Prima repriză i-a găsit, astfel, în avantaj pe jucătorii de la Recea. Dar echipa lui Adrian Falub a renăscut după revenirea de la cabine. Înscrie Ursu și e 1-1 (59). Când problemele păreau să se rezorve, oaspeții punctează din nou. Opriș pătrunde în careu și îl învinge fără probleme pe Dinu (73).

Timpul se scurge, iar presiunea crește. ”Șepcile roșii” trec pe lângă 2-2. Centrare în careu, dar Goga reia cu capul pe lângă poartă (78). Două minute mai târziu, goalkeeperul de la Recea nu mai poate face nimic la execuția lui Vali Lemnaru (80). Vine minutul 90. Adrian Micaș bate un corner, Tavi Abrudan lovește mingea cu capul și gol Universitatea. Această victorie a avut, însă, și un preț. Ursu a fost eliminat la faza următoare după primirea celui de-al doilea galben (91). Scor final 3-2 și Universitatea înregistrează cea mai frumoasă și, în același timp, cea mai dramatică victorie din actuala ediție de campionat.

”Studenții” conduc Seria a V-a din Liga a III-a, cu 26 puncte. Etapa viitoare, ”alb-negrii” vor evolua pe terenul Metalurgistului Cugir.

”U” Cluj - Comuna Recea 3-2 (0-1)

Au marcat: Ursu (59), Lemnaru (80), Abrudan (90)/Asăujan (8), Opriș (73)

Cartonaș roșu: Ursu

Cartonașe galbene: Florescu, Micaș, Ursu, Abrudan/Cuc, Oșan, Asăujan

”U” Cluj: Dinu - Takacs, Onicaș (46, Cordoș), Abrudan, Irimie (72, Manu) - Florescu, Greu (67, Moldoveanu) - Hordouan (46, Micaș), Goga (C), Ursu - Lemnaru. Antrenor: Adrian Falub

Comuna Recea: Bota - Dunca, Lang, Urs, Gherman - Oșan, Cuc (Opriș 67), Asăujan, Ciocan - Chinde, Giurgiu. Antrenor: Romulus Buia

Stadion: Cluj Arena

Publicitate

Comentarii

u cluj

thumb down thumb up
sâmbătă, 11 noiembrie 2017, 19:12
de clujean

astazi sunt importante cele 3 puncte , dar cu siguranta ca cei din conducere nu sunt multumiti si stiu ce au de facut.Eate normal ca toate echipele care joaca cu Universitatea sa -si de -a duhul pe teren , o data ma gandesc ca fiecare jucator doreste sa fie apreciat stiind ca sunt supervozori pe acolo , , a doua sa se vada clar valoarea reala a lotului Universitatii si sincer nu ma gandesc ca echipele adverse sunt incurajate de altcineva sa faca antijoc sau sa incurce Universitatea ! ii doar o parere . Indiferent de situatie Universitatea ramane favorita , este in cautare de valori , si speram cu totii cei care apreciaza clubul ca vom reusii. Numai U Cluj !
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.