Video Foto "Vărzăria", celebrul restaurant comunist din Cluj, pe lista Vogue. Vezi reţeta originală pentru Varză a la Cluj + cum o prepară Familia Regală

"Vărzăria", celebrul restaurant comunist din Cluj, pe lista Vogue.  Vezi reţeta originală pentru Varză a la Cluj + cum o prepară Familia Regală

Celebra revistă Vogue a publicat recent un amplu reportaj de călătorie din Cluj-Napoca, pe lisa de localuri recomandate fiind şi restaurantul "Vărzărie / Păstăioase" – vechi de peste 40 de ani şi unde poți mânca faimoasa Varză a la Cluj.

Vărzăria, faimoasă în Vogue

Autoarea  articolului, jurnalista Alia Akkam, spune despre restaurantul din centrul Clujului (Bulevardul Eroilor, n.red.) că este „o relicvă comunistă din 1970 cu ziduri albe şi un semn neon.” Experienţa de aici o descrie ca pe o „lecţie de istorie”, clienţii fiind serviţi aici cu la fel de celebra „Varză a la Cluj”.

Diners also walk smack into a history lesson at Varzarie, a Communist relic from 1970 with stark white walls and a neon sign. On Sundays, it teems with the post-church crowd from the nearby ornate Orthodox cathedral. A mix of old-timers, including well-heeled ladies in fur coats, families, and some young artists, order the signature Varza a la Cluj, a hearty mess of cabbage, rice, and minced meat. Varzarie’s retro personality is utterly different from that of the polished Manger, where patrons choose from an ever-changing menu of stunningly presented plates—gnocchi with peas and Brie sauce, a trifecta of sous-vide pork medallions—and listen to the likes of Morcheeba while pouring over the well-curated wine list.

Poza noua 19.03.2018

 

Amintiri din Epoca de Aur

Vărzăria a fost deschisă în 1970, la numărul 35. La numărul 37 funcţiona Fasoleria, deschisă în 1968, la numărul 39 era bucătăria, iar la numărul 45 Cartofăria. Din păcate, acestea s-au pierdut odată cu revendicările spaţiilor, singura care a supravieţuit fiind localul de la numărul 37 cu firma “Păstăioase” deasupra intrării. De-alungul timpului, fel şi fel de celebrităţi au luat masa la Vărzărie, ospătarii amintindu-i pe Radu Beligan, Stela Popescu, Alexandru Arsinel. Aceştia susţin şi că primarul Emil Boc lua uneori masa aici.

*P.S. Vărzăria a apărut şi într-un clip de promovare pentru TIFF 2017.  Multe alte personalităţi din lumea filmului s-au bucurat atunci de cartofii franţuzeşti, ciorba de fasole cu ciolan sau vargabeles.

 

Poza noua 19.03.2018

 

Cea mai veche reţetă scrisă de Varză a la Cluj

Una dintre cele mai vechi reţete ale vestitei "Verze a la Cluj", dacă nu chiar prima tipărită, s-a păstrat până astăzi într-o micuţă carte de bucate care a apărut în anul 1695 la Cluj. De fapt, aceasta este mai mult ca sigur, crede istoricul Lukacs Jozsef, sursa care a făcut celebru acest fel de mâncare, conform agerepres.ro.

Reţeta de "varză în mod clujean" spune în felul următor: "Se ia o frumoasă varză murată, care se mărunţeşte frumos, subţire. Între timp, împreună cu varza, se pune la foc mic, într-o oală, o găină grasă sau o jumătate de gâscă cu slănină; se presară piper peste ea şi se fierbe bine; se toarnă şi vin atâta cât trebuie, ca să aibă gust mai bun; când se serveşte se piperează din nou".

Poza noua 19.03.2018

Drept dovadă că acest fel de mâncare se afla la mare cinste şi că numele său a rămas peste secole legat de cel al Clujului stă şi o strofă dintr-un poem scris de Pal Koszeghy.

"Aş vrea să amintesc un text literar, care este relatarea unui ospăţ. Este vorba despre un poem scris de Pal Koszeghy, un curtean al contelui Miklos Bercsenyi - generalul suprem al armatelor principelui Francisc Rakoczi al II-lea în războiul curuţilor, împotriva regimului habsburgic. Bercsenyi, după înfrângere, s-a refugiat în Imperiul Otoman, dar s-a stabilit pentru o vreme pe o proprietate de lângă Bucureşti, zonă cunoscută astăzi drept cartierul Berceni. Poemul a fost dedicat contelui Bercsenyi şi, printre altele, descrie şi aspecte de la nunta acestuia, din 1695, inclusiv preparatele servite. În traducere, strofa 186 sună aşa: Un clapon gras pitit stă între varză / Tăiată în felii e fiece bucată / La Cluj aşa obişnuiră să-l gătească / Mâncai cu poftă-mbucătura bine piperată!", mai povesteşte Lukacs Jozsef.

Varză a la Cluj în varianta Familiei Regale 

Şi familia regală a României serveşte Varză a la Cluj . În 2011, Majestatea Sa, Custodele Coranei declara pentru ZIUA de CLUJ că găteşte acest fel de mâncare: "Da, am încercat. Mai slab, nu-mi place când e multă grăsime". Ea s-a aflat la Cluj-Napoca pentru a lansa "Cartea regală de bucate", cu reţete din mai multe ţări în care a avut ocazia să locuiască: Anglia, Elveţia, Danemarca şi Italia.

Poza noua 19.03.2018

Loading...
Comenteaza