Sport

Victorie pentru Simona Halep! A învins-o pe Maria Şarapova şi s-a calificat în sferturi la Beijing

Simona Halep, cap de serie numărul 2 şi locul 2 mondial, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA Premier Mandatory de la Beijing (China), după ce a învins-o pe Maria Şarapova, numărul 104 mondial, scor 6-2, 6-2.
  • foto: gettyimages.com

    foto: gettyimages.com

Publicitate

A fost prima victorie a Simonei Halep (26 de ani) în faţa rusoaicei. Maria Şarapova (30 de ani) câştigase primele şapte meciuri directe.

Partida a durat o oră şi 14 minute. De-a lungul întâlnirii, Halep a servit doi aşi, nu a comis duble greşeli şi a avut procentaje de reuşită la serviciu de 77 la sută cu prima minge şi 64 la sută cu cea de-a doua. Românca a avut nouă posibilităţi de break, dintre care a concretizat cinci şi şi-a cedat serviciul o singură dată.

Următoarea adversară a Simonei Halep va fi câştigătoarea meciului Daria Kasatkina (Rusia, 34 WTA) - Agnieszka Radwanska (Polonia, 11 WTA).

Calificarea în sferturile de finală ale probei de simplu este premiată la Beijing cu 149.138 de dolari şi 215 puncte WTA.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.