Cred că această frază a lui Ion Creangă îşi are locul cum nu se poate mai bine dacă încercăm să definim faptul că în cei douăzeci de ani de la aşa-zisa rupere cu sistemul comunist nu am avut propriul moment de “trezire”, de “prindere” a istoriei, care se pare că ne ocoleşte de şaizeci de ani încoace.