Într-unul dintre editorialele unui cotidian clujean, un respectabil jurnalist, după ce face o analiză generală a stării de fapt a României actuale, o Românie a disperării, a urii între politicieni, între oameni, între instituţiile statului, o Românie în care “colţii dictaturii au apărut la numai 17 ani de la dispariţia, poate, a celei mai sângeroase dictaturi din Estul Europei”, ajunge la o constatare destul de alarmistă: “...am ajuns să nu mai ştim nimic sigur, să nu mai avem parametri, să luăm în seamă mai ales bârfele, delaţiunile ordinare, dezinformările, hula şi injuria perfidă. Atacul la persoană, denigrarea, lauda cu asupra de măsură au devenit o stare de fapt”.