Articole despre turism

comentarii: 0

Asistenţă juridică pentru turiştii români blocaţi în Portugalia

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism a anunţat că acordă asistenţă juridică pasagerilor TAP Portugal de pe zborurile anulate în 27 şi 28 august, care s-au întors din vacanţă cu două zile întârziere.
comentarii: 0

Eurostat: România, pe locul 15 în UE la capacitatea de cazare turistică, sub Bulgaria şi Ungaria

Potrivit datelor Eurostat, România se află pe locul 15 în Uniunea Europeană în funcţie de capacitatea turistică, pe primele trei locuri aflându-se Franţa, Italia şi Spania.
comentarii: 0

Cum se poate îmbunătăţi viaţa în Cluj în viziunea locuitorilor. Peste 300 de proiecte înscrise în programul de bugetare participativă

330 de proiecte au fost depuse în cadrul programului de bugetare participativă, iniţiativă derulată în premieră în România de către Primăria Cluj-Napoca şi care însumează fonduri de 2 milioane de lei.
comentarii: 0

TVA defalcată, respinsă de agențiile de turism

Asociația Națională a Agențiilor de Turism avertizează că o astfel de măsură va afecta grav agențiile de turism și management al călătoriilor.

comentarii: 0

Iohannis: Îmi doresc ca în România să apară multe inițiative de turism cultural, turism rural

Președintele Klaus Iohannis a afirmat duminică, într-un discurs la manifestările festivalului Săptămâna Haferland, că România "are nenumărate zone extraordinar de frumoase, dar care încă nu au fost revigorate, încă nu au fost descoperite sau redescoperite".
comentarii: 0

Masterplan în domeniul turismului. Ce proiecte are Guvernul

Guvernul, prin Ministerul Turismului, pregăteşte un plan de investiţii din bani publici pentru atragerea turiştilor.