Câte zile libere au românii de Paşte în 2018

Câte zile libere au românii de Paşte în 2018

Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui, a devenit zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, potrivit unui act normativ intrat în vigoare luna martie 2018. 

Salariaţii se vor bucura, pentru prima oară, de timp liber în Vinerea Mare începând din acest an şi vor beneficia de o minivacanţă de patru zile. Este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioasă creştină numite Triduum Sacru, din care fac parte Joia Mare, Vinerea Mare şi Sâmbăta Mare.

Anul acesta, Vinerea Mare va fi pe 6 aprilie, iar Paştele - pe 8 şi 9 aprilie.

Acest act normativ a modificat lista zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, numărul sărbătorilor nelucrătoare ridicându-se la nu mai puţin de 15 astfel de zile.


Zilele libere în 2018 sunt:

1 ianuarie - Anul Nou

2 ianuarie - Anul Nou

24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române

6 aprilie (vineri) - Vinerea Mare

8 aprilie (duminică) - Paştele

9 aprilie (luni) - Paştele

1 mai - Ziua Muncii

27 mai (duminică)  - Rusalii

28 mai (luni) - Rusalii

1 iunie - Ziua Copilului

15 august - Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie - Sfântul Andrei

1 decembrie - Ziua Naţională a României

25 decembrie - Crăciunul

26 decembrie - Crăciunul

Vinerea Mare este, de asemenea, zi oficială de sărbătoare în următoarele state ale Uniunii Europene (UE): Germania, Regatul Unit al Marii Britanii, Grecia, Spania, Portugalia, Suedia, Finlanda, Slovenia, Cehia, Bulgaria, Danemarca, Lituania, Estonia, Malta, Cipru şi Luxemburg.

Nu mai puţin de 16 dintre cele 28 de state ale UE au declarat Vinerea Mare drept zi legală de sărbătoare. Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

Loading...
Etichete
Comenteaza