CENTENAR: Ce a însemnat alipirea Dobrogei la România

CENTENAR: Ce a însemnat alipirea Dobrogei la România
Dobrogea 1878

România, formată pe atunci din vechile regiuni Moldova şi Ţara Românească, s-a unit cu încă un teritoriu: Dobrogea. Cu acelaşi prilej, a pierdut trei judeţe.

 

Paşii României către Marea Unire din anul 1918 au fost treptaţi şi progresivi. Mai întâi, am reuşit să realizăm uniunea Moldovei cu Ţara Românească, sub Alexandru Ioan Cuza, în anul 1859. Apoi, am obţinut recunoaşterea internaţională a Unirii, în anul 1862, iar mai apoi, independenţa, în anul 1878. S-a întâmplat sub Carol I, domnitor şi apoi rege al României (AICI). Am reuşit să marcăm victoriile şi să trecem la ţinta următoare, în vederea completării graniţelor României cu celelalte teritorii româneşti.

Am plătit cu vieţi omeneşti, am plătit şi cu teritorii

Războiul care a adus recunoaşterea independenței (1877-1878, dintre Rusia şi România, pe de o parte, respectiv Imperiul Otoman, pe de altă parte) a adus și recâştigarea de către România a  Dobrogei, teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră. Unirea Dobrogei cu România a venit însă cu un preţ.

În primul rând, discutăm despre pierderile de vieţi omeneşti din Războiul românesc de Independenţă. Incursiunile militare realizate la sud de Dunăre, conduse de Carol I, asedierea cetăţilor otomane de la Plevna şi Vidin, au avut ca rezultat costuri umane semnificative. Din fericire, aceste pierderi nu au fost în zadar, România fiind, la finalul războiului, în alianţa câştigătoare.

Pe lângă vieţile omeneşti, România a fost nevoită să cedeze, la schimb, sudul Basarabiei (judeţele Cahul, Ismail şi Bolgrad) către Rusia, parte învingătoare în războiul dus împotriva Imperiului Otoman. Această pierdere este de două ori dureroasă: s-a pierdut un teritoriu de 9.642 kmp, cu acces la Marea Neagră, au rămas peste graniţă şi zeci de mii de familii de români, care au fost preluate de administraţia rusească, fiindu-le interzise drepturi, precum scrierea latină, slujbele religioase în limba română, învăţământul în şcoli româneşti. Teritoriul dobrogean primit la schimb avea suprafaţa de 15.570 kmp, deci un teritoriu puţin mai mare decât cel cedat. 

Buna tradiţie a Rusiei: nu şi-a respectat semnătura

Se pot deschide mai multe teme de dezbatere. De ce a acceptat România trecerea trupelor ruseşti pe teritoriul său? De ce a acceptat România cedarea celor trei judeţe către Rusia, în schimbul Dobrogei, având în vedere că era parte beligerantă într-un război câştigat în calitate de aliat al ruşilor?

La prima întrebare, referitoare la motivul pentru care România a acceptat tranzitarea teritoriului propriu de către armatele ruseşti, în deplasarea acestora către sudul Dunării, răspunsul se regăseşte în convenția negociată de România şi Rusia, semnată la Bucureşti, în aprilie 1877, prin care cea din urmă se obliga să respecte integritatea teritorială a ţării noastre.

Aceşti termeni au fost stabiliţi de comun acord, în cadrul convorbirilor purtate între cele două state, termeni pe care Rusia i-a acceptat. România se obliga să acorde liberă trecere armatelor ruseşti, iar acestea, în schimb, garantau apărarea şi integritatea teritorială al României. Rusia nu a respectat această convenţie, astfel că, după victoria în faţa Imperiului Otoman, ruşii au revendicat şi obţinut sudul Basarabiei, în urma negocierilor de pace de la Berlin. 

La cea de-a doua întrebare, legată de acceptarea schimbului propus de Rusia, răspunsul este strâns legat de statutul României din acel timp. Rusia a premeditat excluderea României de la negocierile de pace, nesolicitând, iniţial, implicarea armatelor române în război, tocmai pentru ca România să nu aibă pretenţii la negocieri în calitate de parte beligerantă. Rusia a crezut că poate înfrânge singură Imperiul Otoman, fără ajutorul României şi să nu fie nevoită să împartă laurii victoriei cu nimeni.

Cum socoteala de acasă a ruşilor nu s-a potrivit cu cea de pe front, au fost nevoiţi să solicite ajutorul armatei române, conduse de Carol I, pentru a reuşi să înfrângă rezistenţa turcească de la sudul Dunării. În aceste condiţii, cu ajutorul substanţial al armatei române, care a înclinat decisiv balanţa în conflictul dintre Rusia şi Imperiul Otoman, la finalul războiului, României i s-a oferit recunoaşterea independenţei şi, la schimb cu sudul Basarabiei, un vechi teritoriu românesc, Dobrogea, ocupat anterior de către Imperiul Otoman.

Marile puteri şi-au împărţit sferele de influenţă, noi am putut face comerţ maritim

Nota în care trebuie parcursă etapa unirii Dobrogei cu România este una de bucurie, cu toate că reîncorporarea acestui teritoriu românesc a fost echivalentă cu pierderea altuia. Trebuie înţeles faptul că România nu a avut multe argumente diplomatice pentru a contracara solicitarea Rusiei de a anexa sudul Basarabiei, deoarece la momentul desfăşurării războiului ruso-turc, România nici măcar nu era recunoscută ca ţară independentă.

În aceste condiţii, eforturile la nivel de influenţă politică şi diplomaţie care s-au realizat nu au putut obţine pentru România mai mult decât independenţa şi reintegrarea Dobrogei. Exact ca în zilele noastre, şi în anul 1878, în cadrul negocierilor la nivel înalt, statele puternice şi-au împărţit sferele de influenţă, şi-au făcut unele altora concesii în funcţie de propriile interese. 

Marele câştig pentru România în urma Tratatului de la Berlin din iulie 1878 a fost obţinerea simultană a independenţei, a redobândirii ieşirii la Marea Neagră prin Dobrogea, a controlului Deltei Dunării şi a Insulei Şerpilor. Prin aceste noi posesiuni, România îşi putea deschide drumul către comerţul internaţional, prin intermediul ieşirii la mare şi a accesului pe Dunăre până la vărsare.

14 noiembrie, ziua Dobrogei

Pentru dobrogeni, ziua de 14 noiembrie 1878 a însemnat întoarcerea la România şi momentul în care reîncepe administrarea românească a teritoriului. Evenimentul a fost marcat de Carol I printr-o proclamaţie către dobrogeni, prin care şi-a expus deschiderea pentru integrarea tuturor cetăţenilor, indiferent de naţionalitate sau religie. Carol I a subliniat faptul că în noua orânduire va domni legea şi ordinea, precum şi corectitudinea faţă de toţi cetăţenii.

În privinţa ordinelor dispuse către armata care a fost mobilizată, s-a transmis faptul că nu se va intra în Dobrogea în calitate de cuceritori, ci în calitate de fraţi, unde, indiferent de naţionalitate şi religie, toţi vor avea aceleaşi drepturi. Armata română, însoţită de Carol I, a intrat în Dobrogea şi a debarcat la Ghecet, fiind întâmpinat de dobrogeni de toate etniile: români, turci, tătari, bulgari. Armata română a continuat înaintarea către Măcin, Babadag şi Tulcea, pentru ca, în data de 23 noiembrie, să ajungă la Constanţa. 

Dobrogea reintră în 1878 în componenţa României moderne şi se mai face un pas important către reîntregirea teritorială a ţării noastre, pe care o vom marca peste exact 40 de ani de la această reunire istorică. Dobrogea este al treilea teritoriu care este integrat în statul românesc modern, după Moldova şi Ţara Românească, fiind un teritoriu cu vechi moşteniri istorice româneşti, de pe vremea lui Mircea cel Bătrân, care a stăpânit Dobrogea în calitate de domnitor al Ţării Româneşti.

Loading...
Comenteaza