CENTENAR. Clujeanul care a negociat recunoașterea Marii Uniri de către Occident

CENTENAR. Clujeanul care a negociat recunoașterea Marii Uniri de către Occident
Alexandru Vaida-Voevod

Cei 100 de ani pe care îi serbăm de la Marea Unire reprezintă aniversarea împlinirii dezideratului poporului român de a se reîntregi într-un stat naţional unitar. Acest demers a fost dus la îndeplinire cu oameni şi prin oameni, datorită voinţei celor mulţi şi prin inteligenţa elitelor.

În contextul finalului secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, raporturile politice dintre state se rafinaseră într-atât încât nu mai era suficientă doar o armată puternică sau numeroasă pentru a fi puternic în Europa, ci era necesară abilitatea de a-ţi negocia alianţe şi parteneriate. Cum România era oricum departe de a avea o armată puternică sau numeroasă, a fost necesar să depună o activitate diplomatică intensă pentru a negocia acceptarea unirii proclamate de către populaţie la 1918.

Alexandru Vaida-Voevod, fiu de mari patrioţi

Unul dintre cei mai emblematici exponenţi ai diplomaţiei româneşti care a activat în direcţia negocierii acceptării Marii Uniri de către statele învingătoare în Primul Război Mondial a fost Alexandru Vaida-Voevod, român transilvănean (născut la data de 27 februarie 1872, în zona Clujului, mai exact în localitatea cunoscută astăzi sub numele de Bobâlna, Olpret la momentul naşterii sale).

De profesie doctor, Vaida-Voevod a studiat la Cluj, Bistriţa şi Braşov, pentru ca, mai apoi, să deprindă medicina la Viena. Aplecarea spre chestiunile patriotice şi unioniste a moştenit-o din familia din care a provenit (bunicul său, Alexandru Bohăţel, a participat la Revoluţia de la 1848, iar tatăl său, Dionisie Vaida, a participat la mişcarea naţională a românilor transilvăneni).

Activitatea lui Vaida-Voevod se distinge atât în deceniile premergătoare Marii Uniri, cât şi la momentul efectiv al evenimentelor unirii, precum şi în deceniile ulterioare creării României Mari.

Preocupările sale de implicare politică se dezvoltă în perioada petrecută la Viena, unde activează în organizaţia studenţească România Jună, al cărei preşedinte va ajunge. Participă activ, în anul 1881, la elaborarea ”Replicii” junimii academice româneşti, ca răspuns la memoriul studenţilor maghiari de la Budapesta şi Cluj, susţinând autonomia naţională şi federalismul în cadrul Imperiului Habsburgic şi separarea politică a românilor de maghiari. Nu a fost străin nici de elaborarea Memorandumului din 1892, acesta fiind redactat în casa bunicului său, Alexandru Bohăţel. În perioada întemniţării memorandiştilor, face parte din consiliul care a asigurat continuitatea activităţii Partidului Naţional Român din Transilvania. În calitate de membru al acestui partid, ajunge parlamentar la Budapesta, în anul 1905, mandat pe care şi-l va recâştiga până în 1918, când Transilvania se va uni cu Regatul României. Activitatea sa ca parlamentar îl caracterizează ca pe un politician care a întreprins o activitate coerentă şi susţinută de promovare a autonomiei popoarelor din interiorul Imperiului Austro-Ungar, făcând front comun cu alţi parlamentari români, cehi, slovaci, sârbi. Combativitatea sa îi va aduce retragerea calităţii de parlamentar în anul 1907, sub motivaţia că ar fi citit versuri insultătoare în Parlamentul de la Budapesta. La alegerile din anul 1910, revine, însă, ca deputat de Făgăraş, continuând lupta în favoarea românilor transilvăneni pe aceleaşi coordonate.

A citit Rezoluţia românilor de a fi liberi ca naţiune în Parlamentul de la Budapesta

În condiţiile în care Vaida-Voevod era în relaţii apropiate cu arhiducele Franz Ferdinand, a cărui asasinare a dus la declanşarea Primului Război Mondial, acesta s-a poziţionat împotriva intrării Regatului României în război contra Austro-Ungariei. Pentru lupta de reîntregire teritorială era, însă, unica variantă de recuperare a Transilvaniei. În ipoteza în care România ar fi avut Austro-Ungaria ca aliat în război, în niciuna dintre variante (victorie sau înfrângere) Transilvania nu ar fi revenit României. Singura opţiune era înfrângerea Austro-Ungariei în război, lucru care s-a dovedit a fi corect calculat de către politicienii din Regat.

Anul 1918 şi momentele de pregătire a Marii Uniri îl găsesc pe Alexandru Vaida-Voevod în mijlocul evenimentelor. La Oradea, la 29 septembrie/12 octombrie 1918, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român elaborează Rezoluţia prin care se decide afirmarea dreptului românilor de a fi liberi ca naţiune. Această Rezoluţie a Comitetului Executiv a fost citită în Parlamentul de la Budapesta de către Alexandru Vaida-Voevod la data de 5/18 octombrie 1918. Prin acest demers, în faţa autorităţii Parlamentului de la Budapesta, românii transilvăneni se declară naţiune liberă, prin forţa voinţei poporului, care îşi decide singură soarta.

1 Decembrie 1918, data la care se organizează Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, strânge 1228 de reprezentanţi transilvăneni care votează Rezoluţia Unirii cu România. Alexandru Vaida-Voevod devine membru al Consiliului Dirigent care pregăteşte unirea administrativă cu România. Acesta, în calitate de membru în delegaţia aleasă la Alba Iulia, alături de ministrul Vasile Goldiş, episcopul ortodox Miron Cristea şi episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, la 12-13 decembrie 1918, îi prezintă Rezoluţia Unirii Regelui Ferdinand, spre ratificare.

Rol activ la Conferinţa de Pace de la Paris

Rolul lui Alexandru Vaida-Voevod în procesul Marii Uniri nu se opreşte aici, la fel cum nici Unirea, declarată de români la 1 Decembrie 1918, nu era definitivată. Pentru acest lucru, la fel cum s-a întâmplat şi cu Mica Unire, era nevoie de recunoaşterea comunităţii internaţionale, respectiv, în acest caz, participarea la negocierile de pace, ulterioare Primului Război Mondial. În acest sens, Alexandru Vaida-Voevod se deplasează la Paris, fiind membru în delegaţia României care participa la Conferinţa de Pace în urma căreia se spera obţinerea recunoaşterii internaţionale a României Mari.

Calităţile sale de diplomat au fost decisive în crearea curentului internaţional favorabil recunoaşterii României Mari. Alexandru Vaida-Voevod a întreprins toate acţiunile pe care le-a considerat oportun a fi iniţiate pentru a se atinge obiectivul deplasării sale în Franţa. În acest sens, a intrat în Loja Masonică ”Ernest Renan” din Franţa, organizaţie care îi va facilita accesul, atât formal, cât şi informal, la personalităţi capabile să determine rezultatele dorite în cazul României (primul ministru al Franţei, Georges Clemenceau sau primul ministru al Marii Britanii, David Lloyd George). Activitatea diplomatică întreprinsă de Vaida-Voevod în perioada Conferinţei de Pace de la Paris a acoperit toate planurile de interes, respectiv întâlniri cu delegaţii străine, cu militari, cu diplomaţi, cu ziarişti, organizarea de prânzuri sau dineuri, toate acestea cu scopul conturării unei imagini favorabile a ţării noastre şi pentru susţinerea cauzei naţionale. A reuşit să determine conducerea din ţară să susţină deschiderea unui birou de presă la Paris, condus de Mircea Djuvara, prin intermediul căruia a facilitat dialogul cu presa franceză, britanică sau americană. Activitatea diplomatică activă realizată de către Alexandru Vaida-Voevod pe timpul Conferinţei de Pace de la Paris a fost foarte valoroasă pentru obiectivele României.

De patru ori în fruntea guvernului

Alexandru Vaida-Voevod a deţinut, după Marea Unire de la 1918 şi până în 1940, multiple funcţii de înalt rang în stat: de 4 ori funcţia de Preşedinte al Consiliului de Miniştri (prim ministru), de 3 ori funcţia de Ministru al Afacerilor Străine, de 3 ori funcţia de Ministru de Interne, de 4 ori funcţia de Ministru secretar de stat, de 3 ori funcţia de Ministru de Stat pentru Transilvania şi, câte o dată, funcţiile de Ministru al Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale şi Ministru al Industriei şi Comerţului.

Prin activitatea sa, atât înainte, cât şi în timpul şi după Marea Unire, Alexandru Vaida-Voevod devine un personaj principal în filmul de succes al reîntregirii neamului de la 1918. A fost implicat în procesul de recunoaştere internaţională a României Mari şi a fost un politician activ şi în anii extrem de dificili care au urmat pentru România în perioada interbelică.

Loading...
Comenteaza