CENTENAR. Unirea fraților români și a Bisericilor surori

CENTENAR. Unirea fraților români și a Bisericilor surori
Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu dă citire Rezoluției de la Alba Iulia, în prezența episcopului ortodox Miron Cristea și a mii de credincioși români.


Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică au participat activ la realizarea Marii Uniri prin reprezentanții lor, de la cel mai mic până la cel mai înalt nivel.

 

Reprezentanții de vârf ai Bisericilor din Transilvania la 1 Decembrie 1918 au fost Miron Cristea (arhiepiscop ortodox de Caransebeș) și Iuliu Hossu (episcopul greco-catolic de Gherla). Cei doi reprezentau confesiunile covârșitor majoritare în rândul românilor din Transilvania.


În Transilvania, de-a lungul a sute de ani de ocupație maghiară, Bisericile românești au reprezentat un element sprijin pentru identitatea națională. În așezările transilvănene, alături de persoana dascălului, în biserică se afla o oază de românism, care a ajutat la păstrarea și perpetuarea identității, culturii și credinței peste secole, cu toate încercările de dezrădăcinare din partea autorităților maghiare. Frecventarea mediului școlar și a bisericii asigura perpetuarea vorbirii limbii române culte și actualizate, într-un cadru organizat, deoarece Școala și Biserica au fost instituții care au comunicat permanent cu instituțiile omoloage de peste Carpați, beneficiind de cărți laice și bisericești care circulau depășind granițele regiunilor istorice. Identitatea națională, lingvistică și religioasă au fost elementele care au menținut unitatea poporului român în Transilvania, timp de sute de ani, într-un mediu neprielnic și lipsit de drepturi, în care alte popoare s-ar fi diluat și ar fi dispărut sau ar fi fost asimilate.

Miron Cristea, episcop și academician


Miron Cristea, pe numele său de mirean Ilie Cristea, era episcop ortodox de Caransebeș la momentul Marii Uniri. Originar din Toplița (actualul județ Harghita), acesta a studiat la Năsăud, Bistrița, Sibiu și Budapesta. S-a remarcat ca un militant pentru drepturile românilor din Transilvania în perioada procesului memorandiștilor, când, împreună cu alți colegi, a redactat un manifest de succes, prin care îndemna românii transilvăneni să participe la Cluj la acest proces. De asemenea, s-a opus desființării școlilor confesionale din Banat de către guvernul de la Budapesta. A obținut titlul de doctor în filologie, lucrarea sa fiind un studiu al vieții și operelor lui Mihai Eminescu și, ca urmare a activității cărturărești, a devenit și membru de onoare al Academiei Române, în anul 1919. În calitatea sa de cleric, a urcat treptele ierarhiei bisericești până la rangul de arhiepiscop de Caransebeș (1910), a susținut inițiative prin care erau ajutați financiar elevi și studenți români care aveau nevoie de bani pentru studiu, a avut o contribuție consistentă în mediul academic și cultural ca președinte al Asociației ASTRA Sibiu, a susținut diverse inițiative culturale românești, legate de exprimarea artistică (teatru, muzică, tradiții populare) și a fost ctitor și restaurator de lăcașe de cult și școli.


Iuliu Hossu, preot militar în război


Iuliu Hossu, la momentul Marii Uniri, era episcop greco-catolic de Gherla. Originar din Milașul Mare (actualul județ Bistrița Năsăud), a studiat la Reghin, Târgu Mureș, Blaj și Roma. A obținut două titluri de doctor, unul în filologie și unul în teologie. În perioada anterioară declanșării Primului Război Mondial, Iuliu Hossu a slujit Eparhia de Lugoj, unde a fost secretarul unchiului său, episcopul Vasile Hossu. În timpul Primului Război Mondial, s-a înrolat ca preot militar voluntar în armată și a servit la Viena, ca asistent spiritual pentru militari și pentru răniții de pe front. În 1917, Iuliu Hossu a fost numit ca Episcop de Gherla, prin Decret Imperial de către împăratul Carol I al Austriei, fiind recunoscut ca un om de o ținută morală și profesională ireproșabilă. Premergător Marii Uniri, Iuliu Hossu a colindat satele Transilvaniei, strângând oamenii sub ideea Unirii și pregătind marele eveniment care urma să se deruleze la Alba Iulia.


Au venit la Alba Iulia în fruntea a mii de credincioși


Vedem, foarte pe scurt, ce calibru aveau cei doi clerici în anul Unirii, 1918, atât din punct de vedere al rangului cultural cât și al rangului bisericesc. Ambele condiții erau în măsură să impună respect, să creeze influență în rândul credincioșilor sau ai cititorilor gazetelor vremii. Aceste două cleruri religioase, cel ortodox și cel greco-catolic, păstoreau aproape în întregime populația românească din Transilvania. De aceea, a fost esențială acordarea spiritului național cu cel religios, într-un act care iese din categoria ordinarului, pentru crearea unității identitate-limbă-credință, despre care am amintit mai devreme. Clerul transilvănean ortodox și greco-catolic a avut luciditatea de a judeca oportunitatea Marii Uniri mai departe de lucrurile care îi despărțea și au îmbrățișat cu fermitate lucrul care îi apropia, respectiv dorința de Unire cu frații de dincolo de Carpați. În consecință, cei doi clerici au venit la Alba Iulia în fruntea a mii de credincioși, care erau mânați de dorința de a participa activ la actul Unirii.


Miron Cristea a ținut slujba, Iuliu Hossu a citit Rezoluția


La data de 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, Miron Cristea a oficiat un serviciu religios, iar Iuliu Hossu a avut onoarea să citească rezoluția Unirii în fața a peste 100.000 de oameni. Momentul citirii rezoluției Unirii a fost imortalizat în imagini de arhivă de o valoare inestimabilă de cel care a fost supranumit ”fotograful Unirii”, Samoilă Mârza. Cei doi au ținut și discursuri în fața mulțimii de oameni, Iuliu Hossu transmițând românilor prezenți la Alba Iulia că ”Mulți au dorit să vadă ce vedeți voi și n-au văzut și să audă ce auziți voi și n-au auzit” iar Miron Cristea a spus că „Ceasul deschiderii a sosit! (...) vom deschide larg și pentru totdeauna porțile Carpaților.”

Pentru momentul Marii Uniri, este reprezentativ cadrul în care Miron Cristea și Iuliu Hossu se îmbrățișează la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. De asemenea, a rămas consemnată urarea lui Iuliu Hossu din acel moment, adresată mulțimii de oameni: „Pe cum ne vedeți azi îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți frații români!”


În cadrul evenimentelor de la Alba Iulia, a fost ales Marele Sfat Național, care a fost împuternicit de către Marea Adunarea Națională să asigure tranziția până la unirea formală și definitivă cu România. Din acest Sfat făceau parte membri ai clerului ortodox și greco-catolic, precum și peste 200 de membri aleși din toată Transilvania (avocați, profesori, preoți, industriași, proprietari de pământuri, meseriași, bancheri, etc). Acest Sfat a desemnat membrii delegați care vor prezenta la București Rezoluția Unirii și era format din patru persoane: Iuliu Hossu, Miron Cristea, Vasile Goldiș, Alexandru Vaida-Voevod. La 12-13 decembrie 1918, cei patru se prezintă la București în fața Regelui Ferdinand I și îi înmânează, spre ratificare, Rezoluția Unirii.


Primul patriarh, cardinal in pectore


După celebrarea Unirii, atât Miron Cristea, cât și Iuliu Hossu au primit recunoașterea mediului academic, primind titlurile de membri de onoare ai Academiei Române, pentru meritele dimensiunii culturale a personalității celor doi. De asemenea, pentru contribuția decisivă din decembrie 1918, cei doi au fost senatori de drept în Parlamentul României Mari.


În plan duhovnicesc, Miron Cristea a parcurs treptele de Mitropolit Primat (1919) și, în 1925, odată cu ridicarea la rang de Patriarhie, a fost primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Iuliu Hossu și-a continuat activitatea duhovnicească în Eparhia de Gherla, care se transformă în Eparhia de Cluj-Gherla, în anul 1930. Bogata activitate misionară i-a atribuit supranumele de ”episcopul vizitațiilor canonice”. Anii 1940-1944 îi petrece tot la Cluj, cu toate că jumătate din Transilvania este ruptă de România ca urmare a Dictatului de la Viena. Viața îi este pusă în pericol, dar scapă din două atentate. După sosirea comuniștilor la putere, Iuliu Hossu este persecutat de regim, pentru refuzul de a renunța la religia sa și ajunge, printre altele, să fie întemnițat în Penitenciarul Sighet. În 1969, Iuliu Hossu devine primul Cardinal al României, fiind numit ”cardinal in pectore” (titulatură care se acordă în Biserica Catolică atunci când se dorește protejarea persoanei căreia i se oferă) de către Papa Paul al VI-lea.

Revenind la momentul Marii Uniri, în acest an omagiem evenimentul de excepție de acum 100 de ani, când Miron Cristea și Iuliu Hossu, doi episcopi de confesiuni diferite, au coordonat o Unire într-o dimensiune spirituală a tuturor românilor. Cele două personalități religioase au sprijinit de-a lungul vieții educația, cultura, cunoașterea și descoperirea credinței, precum și înrădăcinarea în filonul național și sprijinirea nou-întregitului stat, România. La acest ceas de sărbătoare, să ne dorim să revigorăm în rândul poporului român aceste repere susținute de către cei doi clerici, precum și atitudinea de ecumenism promovată în relația dintre cele două Biserici Surori.

 

 

Loading...
Comenteaza