Utile

NEWS ALERT Ploi şi vânt în toată ţara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, avertizări Cod galben și Cod portocaliu de precipitații abundente și intensificări ale vântului, valabile începând de miercuri dimineața până vineri, în toate regiunile țării
Publicitate

Potrivit meteorologilor, în data de 19 aprilie, în intervalul orar 9:00 - 18:00, intră în vigoare atenționarea Cod portocaliu de ninsori abundente și viscol în zona înaltă a Carpaților Meridionali și a Munților Banatului. Județele afectate vor fi: Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea și Argeș. Astfel, în zona înaltă a Carpaților Meridionali și a Munților Banatului va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu peste 80 - 100 kilometri/oră, viscolind puternic zăpada și reducând vizibilitatea sub 50 de metri.

De asemenea, miercuri, între orele 4:00 - 18:00, va fi în vigoare atenționarea Cod galben de precipitații abundente, ninsori și strat de zăpadă la munte și intensificări ale vântului în zone din 25 de județe. Astfel, precipitațiile vor cuprinde jumătatea de sud-vest a teritoriului și cea mai mare parte a zonei de munte. În Banat, Oltenia, vestul și nord-vestul Munteniei va ploua, iar în zona montană vor fi mai ales ninsori. Cantitățile de apă vor depăși 20 - 25 litri/metrul pătrat și, izolat, 40 de litri/metrul pătrat. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării și local, îndeosebi în regiunile sudice și centrale, viteza la rafală va depăși 50 - 55 kilometri/oră.

La munte, cu precădere la altitudini de peste 1.400 de metri, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de peste 60 - 70 km/h, viscolind ninsoarea.

Conform ANM, începând din 19 aprilie, ora 18:00, și până în 21 aprilie, ora 6:00, avertizarea Cod portocaliu se va muta în zone din 12 județe aflate în centrul, nordul și nord-estul țării. Județele vizate sunt: Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Argeș, Vâlcea, Sibiu, Brașov, Covasna și Harghita.

Pe durata avertizării, în Carpații Meridionali și Orientali va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 60 - 70 km/h și peste 80 - 90 km/h pe creste, viscolind puternic ninsoarea și reducând vizibilitatea.

Nu în ultimul rând, în intervalul 19 aprilie, ora 18:00 - 21 aprilie, ora 10:00, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de vreme rea, ce va cuprinde 30 de județe și municipiul București. Aici, temporar, vor fi precipitații mai ales în sudul, centrul și estul teritoriului, iar în după-amiaza zilei de joi (20 aprilie) și în noaptea de joi spre vineri (20/21 aprilie), aria acestora se va restrânge către est. În aceste zone cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și, pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaților Meridionali și Orientali, 50 - 60 l/mp.

Totodată, la munte va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă. În restul țării va ploua, iar, începând din noaptea de miercuri spre joi (19/20 aprilie), în Moldova și pe arii mai restrânse în Maramureș, Transilvania și trecător în zona deluroasă din sud se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice și sud-estice, unde vitezele la rafală vor atinge 50 - 60 km/h.

ANM precizează că vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile țării.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.