Vreme capricioasă la sfârșit de săptămână

Vreme capricioasă la sfârșit de săptămână

Vremea se va încălzi uşor în cea mai mare parte a ţării. Vor fi înnorări temporare în primele ore ale intervalului în sud-est unde izolat va ploua slab.

Treptat începând cu orele după-amiezii gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere şi se va concretiza prin accentuarea temporară a nebulozităţii, averse şi descărcări electrice, local în regiunile sudice, sud-vestice precum şi în zonele montane şi submontane şi pe arii restrânse în cele vestice şi centrale. Vor fi condiţii de grindină, iar punctiform se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate, potrivit ANM.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, iar ziua şi în sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest şi în Maramureş, iar cele minime se vor situa între 6 şi 17 grade, uşor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.

LA MARE

Vremea va fi normală termic. Cerul va fi variabil cu unele înnorări la începutul intervalului, când temporar va mai ploua slab. Vântul va sufla moderat ziua, apoi va slăbi în intensitate. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 20 de grade, iar cele minime între 11 şi 13 grade.
Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 17 şi 19 grade.

Loading...
Etichete
Comenteaza