Viabilizarea terenului de la Băile Someşeni, cu bani publici, aprobată cu scântei în Consiliul Local

Viabilizarea terenului de la Băile Someşeni, cu bani publici, aprobată cu scântei în Consiliul Local
Proiectul de alocare a 350.000 de euro pentru viabilizarea terenului de la Băile Someşeni a fost aprobat, însă cu opoziţia consilierilor PSD, care au solicitat lămurirea pe deplin a situaţiei juridice a terenului respectiv înainte ca municipalitatea să investeaască acolo.

Consilierii PSD aususţinut în şedinţa Consiliului Local de astăzi că situaţia juridică a terenului aferent Băilor Someşeni. ce urmează să fie modrenizate, urmând să fie construit şi un aquapark, nu este pe deplin lămurită. Asta în contextul în care reprezentanţii PSD Cluj au fost contactaţi de fratele avocatei Ioana Gidro Stanca, lidera proprietarilor de teren din zonă, care şi-a manifestat nemulţumirea.

De cealaltă parte primarul Emil Boc a arătat că proprietarii de terenuri s-au reunit şi sunt dispuşi să investească în realizarea unui awuapark şi în reabilitarea Băilor Someşeni, dorind să intre în parteneriat cu Primăria. Municipalitatea ar urma să realizeze mai multe lucrări de infrastructură, între care asflatarea drumului de acces, iluminatul public, intriducerea unei conducte de gaz, fiind necesară în acest sens alocarea a aproximativ 350.000 de euro.

Deşi a întâmpiant opoziţia consilierilor PSD, care au votat împotrivă, în cele din urmă proiectul a fost aprobat.

Ulterior deciziei grupul consilierilor locali ai PDL au transmis un comunicat de presă în care reclamă faptul că colegii lor de la PSD s-au opus proiectului şi că astfel nu fac decât precizând că astfel de metode blochează dezvoltarea oraşului.

Proprietarii terenurilor din zona Băilor Someşeni, reuniţi în Băile Someşeni Group SRL au finalizat în primăvară o nouă variantă a proiectului de reabilitare a băilor şi de folosire a terenului de lângă această proprietate, la cinci ani după lansarea oficială a planurilor. Noul masterplan vizează un parc acvatic şi băi termale. Valentin Nica, investitor în cadrul proiectului, a precizat pentru ZIUA de CLUJ că până în vară se intenţionează darea în folosinţă a primelor obiective, însemnând bazinele, lacul de apă sărată, una dintre piscine, partea de plajă, respectiv amenajarea izvoarelor.

Investiţia totală în proiect, care va fi realizată din surse private, este estimată la aproximativ 19,3 milioane de euro, 15% din bani urmând să fie asiguraţi din surse proprii ale investitorilor, iar restul de 85% printr-un credit bancar.

 

 

Loading...
Comenteaza