Nu e de joacă. Numărul sancţiunilor pentru parcări s-a triplat

Nu e de joacă. Numărul sancţiunilor pentru parcări s-a triplat
Poliţia Locală din Cluj-Napoca nu îi iartă pe care care parchează ilegal. Sau legal, dar uită să plătească.

Parchezi în centru şi, la întoarcere, găseşti o hârtiuţă în parbriz. Mulţi dintre noi au simţit măcar o dată în viaţă un asemenea nod în stomac. Tot mai mulţi dintre noi, pentru că statisticile Poliţiei Locale arată că numărul celor care nu plătesc parcarea s-a triplat anul acesta, în comparaţie cu 2016.

2.425

sancţiuni pentru neplata contravalorii parcării au dat poliţiştii locali în primele cinci luni din 2017. Anul trecut, numărul amenzilor a fost de 853 în perioada ianuarie-mai.

Poliţia Locală a instituit la începutul anului un „comando" de şase angajaţi, dotaţi cu aparate speciale. Acestea le arată dacă pentru o maşină din zona centrală s-a plătit sau nu contravaloarea parcării.

„În urma măsurilor întreprinse de Poliţia Locală, inclusiv ca urmare a modificării regulamentului şi tarifelor legate de parcări, în parcările publice cu plată din zonele I şi II ale oraşului, s-a constatat că, în primele cinci luni ale anului, 2.425 de persoane nu şi-au achitat parcarea, comparativ cu 853, în 2016, adică o creştere de 300%. Noi luăm în continuare măsuri pentru a instaura disciplina în ceea ce priveşte parcările. Zilnic, şase poliţişti se ocupă de verificarea maşinilor parcate în zona centrală", a spus Marcel Bonţidean, directorul Poliţiei Locale.

El a vorbit şi despre biciclurile electrice cumpărate pentru zonele pietonale. Momentan există două astfel de vehicule, utilizate în Parcul Mare şi pe pietonala Eroilor. „Sunt chiar eficiente. Dacă un poliţist se deplasa în circa 10 minute de la Opera Maghiară până la stadion, acum face cel mult trei minute", a spus directorul Poliţiei Locale.

Biciclurile electrice abia au fost introduse se află în teste. Dacă Primăria Cluj-Napoca va fi mulţumită de activitatea şi de mobilitatea poliţiştilor care le folosesc, până în august se vor cumpăra mai multe vehicule segway pentru toate zonele unde patrulează pe jos poliţişti locali.

Loading...
Comenteaza