Alin Tişe despre banii europeni obţinuţi de judeţ: "Proiectul, cât două stadioane Cluj Arena"

Alin Tişe despre banii europeni obţinuţi de judeţ:
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a vorbit marţi, la Realitatea FM Cluj, despre obţinerea celor 80 de milioane de euro fonduri europene pentru 100 de kilometri de drumuri judeţene.

"Ziua de ieri este ziua în care am avut realmente bucuria că după doi ani de muncă la Consiliul Judeţean, o muncă pe care nimeni nu a văzut-o, care a însemnat muncă de pregătire a acestui proiect de la zero, am reuşit să obţinem această finanţare din multitudinea de proiecte depuse de judeţe. Este practic cel mai mare proiect al regiunii şi reprezintă, să-şi dea seama ascultătorii, cam de două ori stadionul Cluj Arena şi cam cât s-a investit la aeroport în cele două terminale de plecări şi sosiri.

Este un proiect de mare anvergură pentru că atinge 100 de km de drumuri judeţene şi leagă practic judeţul Cluj de judeţele vecine. E vorba de primul tronson, Drumul Apusenilor, care leagă judeţul Bihor de judeţul Sălaj prin comuna Săcuieu şi comuna Poieni şi al doilea tronson, Drumul Bistriţei, care leagă practic judeţul Sălaj de Bistriţa-Năsăud prin anumite comune, discutăm de 12 comune, este un drum de 70 de km", a declarat, marţi, Alin Tişe, despre aceste proiecte câştigate, în emisiunea matinală a Realităţii FM Cluj.

Alin Tişe a explicat că suma obţinută pentru aceste proiecte înseamnă bugetul de investiţii al CJ Cluj pentru un întreg mandat: "Vă daţi seama că noi avem un buget anual de 20 de milioane de euro pentru investiţii, înmulţiti cu 4 ani cât e mandatul unui preşedinte, asta înseamnă 80 de milioane, practic e bugetul de investiţii pentru un întreg mandat. Se poate spune că prin această finanţare am dublat bugetul judeţului Cluj pentru acest mandat."

Drumurile județene ce fac obiectul contractelor semnate fac parte din Traseul Regional Transilvania de Nord care asigură conectivitatea cu rețeaua europeană de transport TEN-T și vor beneficia de finanțare europeană nerambursabilă de 357 de milioane de lei, prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020.

 

Loading...
Comenteaza