Se eliberează abonamentele de parcare pentru zona centrală. VEZI preţurile pentru 2018

Se eliberează abonamentele de parcare pentru zona centrală. VEZI preţurile pentru 2018
Clujenii pot solicita abonamente de parcare pentru zona centrală a municipiului începând de miercuri, 20 decembrie 2017. Acestea se eliberează la ghișeele de la Centrul de Informare pentru Cetățeni, de pe strada Moților nr. 7.

Dublate în 2017, față de 2016, prețurile parcărilor din zona ultracentrală a Clujului vor mai crește o dată. Concret, pentru o oră de parcare în zona I, un şofer va achita 5 lei în loc de 4, iar, pentru două ore, 10 lei în loc de 8. În zona II, preţul de 5 lei va fi perceput pentru două ore de parcare, iar cel de 10 lei, pentru patru ore. Rămân la fel preţurile din zona II pentru o jumătate de oră şi o oră, adică 1, respectiv 2 lei.

Se mai coboară şi ştacheta de timp: limita maximă pentru parcarea în zona I va fi de două ore, nu de trei, ca până acum. Această prevedere va funcţiona însă numai pentru parcările cu barieră, întrucât la bordură maşinile nu au nicio restricţie de timp. După cele două ore, se vor plăti câte 10 lei pentru fiecare oră.

În continuare, nu se vor putea elibera abonamente pentru zona I. Excepţiile vizează două bănci şi Universitatea Babeş-Bolyai, care au câte două locuri rezervate şi achită pentru fiecare câte 300 de lei.

În parkingurile de cartier, preţurile vor rămâne la nivelul celor din 2017. De asemenea, toate tipurile de abonamente au rămas la cotele din acest an. De anul viitor, parcarea se va putea achita inclusiv on-line, cu cardul, prin intermediul aplicaţiei sau a website-ului pus la dispoziţie de municipalitate. Momentan, acest lucru nu este posibil.

Momentan, în zona I sunt 26 de străzi: Baba Novac, Bolyai, E. de Martonne, Emil Isac, Eroilor, I.C. Brătianu, I. Maniu, M. Kogălniceanu, O. Petrovici, P-ța Unirii (inclusiv parkingul cu bariere), S. Micu, St. O. Iosif, H. Oberth, Universității, V. Fulicea, C. Daicoviciu, Paul Chinezu, V. Alecsandri, Brassai, David Ferenc, Emil Zola, Gaal Gabor, Tipografiei, Cotită, Sindicatelor, F.D. Roosevelt.

Cererile de noi locuri de parcare în cartiere se pot depune online

Primăria Cluj-Napoca anunță că începând cu data de 3 ianuarie 2018, ora 08.00, clujenii care doresc să înregistreze o cerere pentru atribuirea unui loc nou de parcare cu abonament în cartiere au posibilitatea de a înregistra cererea online și a evita astfel timpul de așteptare la ghișeele Primăriei. Mai multe detalii AICI. 

Loading...
Comenteaza