A doua demisie din Consiliul de Administrație de la Aeroport, într-o săptămână. Aprobarea bugetului, amânată

A doua demisie din Consiliul de Administrație de la Aeroport, într-o săptămână. Aprobarea bugetului, amânată

Consiliul de Administrație (CA) al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj numără la ora actuală doar cinci membri, după ce în ultima săptămână doi consilieri și-au înaintat demisia. 

Este vorba despre Alina Mirela Petre, reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice (MFP) și de Agnes Konnert (UDMR). Proiectul de hotărâre privind constatarea încetării mandatului unor administratori din CA a fost aprobat în ședința Consiliului Județean (CJ)  Cluj de miercuri, 17 aprilie.

În aceeași ședință trebuia să fie aprobat și bugetul de venituri și cheltuieli pe 2019 al aeroportului, însă acesta nu a putut fi supus votului și a fost amânat, după ce membrii CA de la aeroport au lipsit de la ședința convocată pentru rectificarea proiectului de buget, unii invocând probleme medicale, în timp ce doi membrii și-au dat demisia.

Astfel, ședința CA nu s-a putut ține deoarece nu a existat cvorumul necesar. Reprezentantul MFP din CA și-a anunțat demisia, după doar o lună petrecută în funcție. Alina Petre va pleca de la aeroportul clujean în 2 mai, urmând ca MFP să desemneze un nou reprezentant. 

"Prin adresa înregistrată la CJ Cluj cu nr. 11193/02.04.2019, doamna Alina Mirela Petre renunță la mandatul de administrator pe care îl deține în cadrul CA al Aeroportului Cluj R. A., conform art.14 lit. (e) din contractul de mandat nr. 7956/2019: art. 14 lit. (e) ”renunțarea administratorului la mandat, din cauze neimputabile, numai cu o notificare prealabilă a mandantului, efectuată cu 30 de zile anterior încetării". 

"CJ Cluj, prin adresa nr. 11531/2019, solicită desemnarea unui reprezentant din partea MFP pentru CA al Aeroportului Cluj R. A.", se arată în referatul proiectului de hotărâre. CA numără acum doar cinci membri: Viorel Federiga (președinte), Irimie Popa, Daniel Perșu, Diana Angelica Rădulescu, Valentin Grigoriu (membri). 

Reamintim că Alina Petre, Daniel Perșu, Diana Rădulescu și Valentin Grigoriu au devenit administratori în CA în urma ședinței de CJ din 28 februarie. Proiectul de hotărâre a fost supus votului consilierilor județeni, cu toate că acesta nu primise avizul a două comisii: pentru buget-finanțe și pentru patrimoniu.

Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a hotărât să supună la vot proiectul, în lipsa celor două avize de la comisiile de specialitate. Decizia sa a fost contestată atât de consilierii PSD, cât și de un coleg de partid care s-a opus proiectului și în ianuarie, în persoana lui Viorel Secară. Proiectul a fost aprobat cu 23 de voturi "pentru", 1 vot "împotrivă", în timp ce 11 consilieri nu au votat. (Mai multe, AICI!)

Loading...
Comenteaza