Academia de Training în Siguranţă Cibernetică, găzduită în noile clădiri din Tetarom I

Academia de Training în Siguranţă Cibernetică, găzduită în noile clădiri din Tetarom I

Laboratoarele pentru programul de training în Siguranță Cibernetică „TETAPOLIS Cyber Security Academy” vor fi găzduite în noile clădiri recepţionate în Parcul Industrial Tetarom I din Cluj-Napoca.

În prezent, programul de training este operațional în sistem online pe site-ul oficial www.ctf365.com. Până în acest moment, peste 37.000 de utilizatori unici au accesat această platformă, unde au avut de rezolvat nu mai puțin de 834.278 de exerciții care au constat în identificarea unor erori preprogramate în cadrul unor modele de servere. Aceștia au avut sarcina de a raporta erorile depistate într-un interval de timp cât mai scurt, evaluarea finală bazându-se atât pe nivelurile de dificultate parcurse cât și pe timpul petrecut în cadrul acestora. După parcurgerea simulărilor online, cei interesați vor putea continua programul de training printr-o pregătire fizică în cadrul laboratorului, în vederea identificării dificultăților întâmpinate și rezolvării lor alături de personal specializat. La final, ei vor primi o diplomă și o acreditare de „specialist în siguranță cibernetică”.

Ideea inițierii acestui program de training specializat a avut la bază rezultatele unei cercetări în domeniu realizate la nivel mondial și care a reliefat existența unui deficit de circa 1,5 milioane de specialiști în siguranță cibernetică. Lansat în toamna anului trecut în cadrul Parcului Științific și Tehnologic TETAPOLIS, programul urmărește o curiculă ce permite pregătirea specialiștilor în siguranță cibernetică de la nivel de începător, la nivel avansat. Platforma de training on-line are deja girul universității Massachusetts Institute of Technology (M.I.T.) din S.U.A., a dezvoltatorului de servicii de securitate Kaspersky și a operatorului de telefonie mobilă T-Mobile. În acest moment, se află în derulare faza de implementare a acestui curs ca modul obligatoriu în pregătirea specialiștilor în siguranță cibernetică din universități, universitățile pilot selecționate pentru acest program fiind Universitatea Tehnică din Cluj și M.I.T. din SUA.

 

Loading...
Comenteaza