Aeroportul clujean, într-un top european al aeroporturilor cu cea mai mare creştere de trafic

Aeroportul clujean, într-un top european al aeroporturilor cu cea mai mare creştere de trafic
Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" Cluj-Napoca (AIAIC) a fost inclus într-un top european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în 2015.

Potrivit raportului publicat vineri de ACI Europe, AIAIC s-a situat pe cel de-al cincilea loc în acest clasament, la categoria sub 5 milioane de pasageri. Clujul împarte poziţia a cincea cu Timişoara, ambele înregistrând o creştere de 25.8% faţă de anul precendet.

Pe primele poziţii la această categorie se află aeroporturile din Ohrid (+53.3%), Ponta Delgada (+29.5%), Astrakhan (+26.1%) şi Santorini/Thira (+87.6%).

Aeroportul Internațional „Avram Iancu" Cluj a înregistrat în anul 2015 un trafic de pasageri record, de 1.485.652 pasageri, în creștere cu 26% comparativ cu anul 2014, potrivit datelor prezentate de instituţie.

Odată cu evoluţia numărului de pasageri, în anul 2015 s-a înregistrat o creştere şi a numărului de mişcări aeronave (aterizări şi decolări), până la valoarea de 14.667 mişcări, cu 15% mai multe comparativ cu anul 2014.

Astfel, destinațiile regulate spre care s-a călătorit cel mai mult în anul 2015 sunt Londra Luton (194.250 pasageri), Bucureşti Otopeni (171.491 pasageri), Munchen (131.384 pasageri), Milano Bergamo (95.151 pasageri) şi Paris Beauvais (92.384).

Pentru anul 2016, aeroportul clujean estimează o creștere a traficului de pasageri de 14% față de anul 2015, adică aproximativ 1.700.000 pasageri, datoraţi noilor rute deschise precum şi măririlor de frecvenţe anunţate pentru rute existente. Reţeaua de rute a Aeroportului Internaţional Cluj va atinge în anul 2016 un număr record de 33 destinaţii regulate.

 

Loading...
Comenteaza