Apă potabilă în Bobâlna

Apă potabilă în Bobâlna

Ca urmare a implementării de către Compania de Apă Someș și Consiliul Județean Cluj a proiectului mamut cu finanțare europeană de 355 de milioane de euro, câștigat la sfârșitul anului 2018, comuna Bobâlna va beneficia de o rețea nouă de distribuție a apei potabile.

În baza contractului de lucrări numărul patru din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020”, în satele Bobâlna, Oșorhel și Vâlcelele, din această comună, vor fi realizate lucrări cu o valoare estimată de 2,1 milioane euro.

Principalele lucrări care vor fi realizate în toate cele trei localitățile din comuna clujeană se referă la 24 km de noi rețele de apă potabilă și racorduri de distribuție. Totodată, în Bobâlna și Oșorhel vor fi realizate două noi stații de pompare a apei potabile, iar satele Bobâlna și Vâlcelele vor beneficia de două noi stații de clorinare. De altfel, la nivelul localității Vâlcelele urmează să fie edificat și un nou rezervor de înmagazinare.

Contractul de lucrări numărul patru este cel mai avansat care se derulează pe teritoriul județului Cluj pentru care CJ a emis deja autorizație de construire. Documentația de atribuire a contractului a fost recent trimisă Agenției Naționale pentru Achiziții Publice în vederea încărcării în sistemul electronic de licitații (SICAP).

Loading...
Comenteaza