ARR a retras licenţele Fany. CTP preia 12 trasee intrajudeţene

ARR a retras licenţele Fany. CTP preia 12 trasee intrajudeţene
Este oficial: ARR a retras licenţele de transport pe traseele din Zona Metropolitană pentru operatorii Fany, Ovlid Serv şi GVP&Co Import Export. Decizia ARR a survenit ca urmare a solicitării formulate în acest sens, încă din data de 4 martie 2014, de Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, operatorii de transport rutier sunt obligaţi să efectueze serviciul de transport pe o durată de maxim 60 de zile de la data înştiinţării.

Pentru a intra cât mai repede în normalitate, Consiliul Judeţean Cluj solicită celor trei societăţi comerciale în cauză să nu mai opereze traseele începând cu data de 25 aprilie 2014.

„Ne-am fi dorit ca retragerea licenţelor şi, respectiv, predarea traseelor în cauză către CTP să se întâmple imediat, însă pentru a nu prejudicia călătorii din Zona Metropolitană care şi-au achiziţionat, în avans, abonamente valabile până la sfârşitul lunii, am decis să permitem operarea pe aceste trasee până în data de 24 aprilie. Pentru ca transferul traseelor să nu pună probleme, iar clujenii să nu fie afectaţi în niciun fel, am luat legătura cu directorul CTP, Liviu Neag, domnia sa asigurându-mă de faptul că societatea pe care o conduce are capacitatea logistică de a prelua în exploatare traseele începând cu data de 25 aprilie 2014. De asemenea, de îndată ce vom fi informaţi în legătură cu celelalte trasee intrajudeţene, acestea vor fi predate CTP", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

 

Loading...
Comenteaza