Asfalt pe primii patru kilometri din tronsonul Gherla – Cămăraşu FOTO/VIDEO

Asfalt pe primii patru kilometri din tronsonul Gherla – Cămăraşu FOTO/VIDEO
Lucrările de modernizare şi reabilitare a drumurilor judeţene din Cluj continuă în forţă. În prezent, consorţiul KIAT lucrează la primul tronson cuprins între Gherla şi Cămăraşu, adică 38 de kilometri. Aici există deja 4 kilometri asfaltaţi, iar lucrările continuă în afara localităţii Fizeşul Gherlii spre Ţaga, unde se toarnă piatră spartă.

"Firma noastră a început lucrările de reabilitare a Drumului Judeţean 109 C Gherla-Ţaga-Cămăraşu în luna aprilie. S-a început cu lărgirile de fundaţie, în prezent lucrările ajungând la kilometrul 22. Fundaţia drumului este prevăzută a fi realizată dintr-un strat de piatră spartă, cu o grosime de aproximativ 25 centimetri, pe care urmează două straturi de asfalt, cu o grosime cumulată de 10 centimetri. Până în prezent, a fost realizată prima porţiune a stratului de piatră până la kilometrul 5, intrarea în localitatea Fizeşul Gherlii. De asemenea, a fost turnat primul strat de asflat, până la kilometrul 4, în doar două zile. S-au folosit 2.400 tone de asfalt", a declarat Radu Niţă, manager de proiect KIAT.

În paralel cu lucrările la suprastructură, s-au efectuat şi lucrări la podeţele care traversează drumul, acestea fiind înlocuite total sau parţial. Cât de curând urmează să fie reabilitate şi cele 9 poduri de pe traseul DJ 109C. Termenul de execuţie a lucrărilor de reabilitare este de 22 de luni. Valoarea totală a investiţiei pentru cei 38 de kilometric de drum se ridică la suma de 23 de milioane de lei, iar termenul de garanţie este de 5 ani de la finalizarea lucrărilor.

"Cu mici excepţii ne încadrăm în graficul de execuţie preconizat. Ca şi în orice şantier apar diverse situaţii şi probleme, lucru inevitabil dealtfel. Important pentru noi este să trecem peste aceste inconveniente, astfel încât progresul lucrării să nu aibă de suferit şi să reuşim să ne încadrăm în termenele de execuţie şi parametrii calitativi prevăzuţi", a mai spus Radu Niţă.

Nevoia reabilitării drumului judeţean 109 C este strâns legată de două aspecte: fluidizarea traficului rutier spre judeţul Mureş, tronsonul în cauză făcând legătura între DN 1C şi DN 16; dar şi o potenţială dezvoltare economică a zonei.

"Necesitarea reabilitării acestui drum provine în primul rând din motive tehnice. E un traseu sinuos, cu multe curbe, lăţimi ale părţii carosabile reduse pe unele sectoare, structura slabă şi starea de degradare avansată a mai multor porţiuni. Apoi, în perioada 2007-2013, în zona traversată de DJ 109 C s-a înregistrat un regres economic tocmai din cauza stării drumului. Aici practic e o zonă cu potenţial turistic, sunt lacuri pentru pescuit", a adăugat managerul de proiect KIAT.

Consorţiul KIAT a obţinut prin licitaţie publică un contract ce prevede modernizarea a 423 de kilometri de drumuri judeţene din Cluj, împărţiţi în 5 loturi. Firma şi-a lua angajamentul să înceapă concomitent lucrări pe mai multe tronsoane, astfel că în maxim 4 ani absolut toate drumurile ar trebui să fie gata. Pentru a putea susţine lucrările de modernizare pentru drumurile judeţene, preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, a anunţat că va apela la un împrumut bancar de 25-30 de milioane de euro, demers ce nu a fost demarat până în prezent. Contractul semnat de KIAT se ridică la circa 80 de milioane de euro, însă în afară de acesta, Consiliul Judeţean mai are contractate lucrări şi cu un alt consorţiu.

"Dorim ca investitorul, respectiv CJ Cluj, să găsească resursele financiare necesare susţinerii lucrării, astfel încât firma noastră să-şi poată continua activitatea pentru atingerea obiectivului propus", spun reprezentanţii KIAT.

Dacă în urmă cu câteva săptămâni Horea Uioreanu era foc şi pară pe firmele care repară drumurile judeţene repronşându-le că lucrează într-un ritm prea lent, marţi seară, la REALITATEA TV Cluj, acesta a spus că este conştient că problema drumurilor judeţene durează de prea mulţi ani şi a promis că va încerca să rezolve situaţia pas cu pas.

 

 

Loading...
Comenteaza