Benzile reversibile, resuscitate la Cluj-Napoca. Boc: "Am cerut o nouă evaluare"

Benzile reversibile, resuscitate la Cluj-Napoca. Boc: "Am cerut o nouă evaluare"

Ideea benzilor reversibile pe strada Moţilor din Cluj-Napoca, lansată în spaţiul public în urmă cu mai bine de trei ani şi apoi abandonată, revine în actualitate. 

Întrebat despre benzile reversibile între Cluj-Napoca şi Floreşti, primarul Emil Boc a spus că proiectul nu a primit aprobarea Comsiilor de Circulaţie, argumentul fiinda acela că infrastructura existentă nu se pretează ideii. Primarul Clujului insistă însă să implementeze benzile reversibile măcar în anumite zone din oraş, deşi nici în acest caz răspunsul nu a fost unul pozitiv. Aşteaptă rezultatul unei noi evaluări, în aprilie 2019. 

“Eu sunt cel mai mare susţinător al unui asemenea proiect, dar nu am primit aprobarea Comsiilor de Circulaţie până în acest moment şi nici a Poliţiei, argumentul fiind acela că infrastructura existentă nu permite implementarea proiectului. Eu am cerut încă o dată Comisiei de Circulaţie să analizeze implemetarea acestui proiect cel puţin pe raza municipiului Cluj-Napoca, unde eu am capacitatea de a colabora şi de a decide. Aştept în luna aprilie evaluarea acestui proiect”, a declarat primarul Emil Boc, la un post de radio local.

Edilul Clujului a recunoscut însă că benzile reversibile nu pot fi implementate până după lărgirea Căii Mănăştur, în zona Fabricii de Bere. O altă mare problemă este numărul mare de poliţişti care ar trebui să fie zilnic în teren, pentru o perioadă de timp, după implementarea benzilor reversibile. “E greu de implementat  până nu lărgim Calea Mănăştur, sunt foarte multe străzi secundare care intră şi ies din principală şi s-ar perturba activitatea în întreg oraşul. Plus dificultatea cu marcarea, nu au ei atâţia poliţişti care să fie pe întreg traseul şi să îi disciplineze pe oameni. Le-am zis că ştiu că e dificil, dar să vedem evaluarea din aprilie”.

Cinci benzi pe Calea Mănăștur

Calea Mănăștur, una dintre cele mai importante artere ale municipiului Cluj-Napoca, urmează să fie lărgită la cinci benzi. De aemenea, se doreşte lăţirea străzii Mărginaşă, prin exprorierea unor case şi demolarea ulterioară a acestora. În bugetul pentru anul 2019 sunt cuprinse sumele pentru expropieri. 

"Suntem în faza de obţinere a studiului de fezabilitate. Avem deja un studiu de trafic, care trebuie să fie analizat în Comisia de Circulație, apoi urmează exproprierile. Ce prevede proiectul? Lărgirea străzii Calea Mănăştur la 5 benzi, acolo avem trotuare generoase de 5-7 metri care pot fi restrânse la 3 metri lăţime şi astfel câştigăm o bandă de circulaţie auto în plus. De asemenea, este prevăzută lărgirea străzii Mărginaşă, aici vor fi exproprietate câteva case, şi o străpungere de pe Calea Mănăştur înspre strada Uzinei Electrice. Această lărgire ne va ajuta să continuăm banda dedicată pentru mijloacele de transport în comun şi să facem o legătură bună între cartierele Grigorescu şi Zorilor. Vom decongestiona inclusiv traficul din Piaţa Lucian Blaga", declara viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, la început de 2019. 

ZIUA de CLUJ scria, la începutul anului 2018, că proiectul mai prevede amplasarea unui sens giratoriu la intersecția străzilor Mărginașă și Oțetului cu Calea Mănăștur, realizat tot în urma unor exproprieri, dar şi mutarea pe terenul Universității de Științe Agicole și Medicină Veterinară (USAMV) a unei stații de transport în comun.

Benzile reversibile, anunţate în 2015

Într-un mesaj video încărcat pe reţeaua de socializare Facebook în septembrie 2015, Emil Boc dădea vestea că pe strada Moţilor ar urma să funcţioneze, experimental, un sistem de benzi reversibile, şi anume două benzi spre centru şi una spre Mănăştur, dimineaţa, respectiv două benzi spre Mănăştur şi una spre centru, după-amiaza.

„O bandă din cele patru va fi pentru transportul în comun, practic mai rămân trei benzi libere. Dimineaţa, când fluxul de maşini e mai mare dinspre Mănăştur spre centru, se va circula pe două benzi către centru şi pe una către Mănăştur, în timp ce după-amiază se va circula pe două benzi către Mănăştur şi pe una către centru", explica în 2015 edilul Clujului.

 

Loading...
Comenteaza