Ce firmă încasează 3.2 milioane euro pentru pietonalizarea centrului Clujului

Ce firmă încasează 3.2 milioane euro pentru pietonalizarea centrului Clujului

A fost atribuită licitația publică pentru contractarea serviciilor de proiectare şi execuţie privind transformarea unor străzi din centrul oraşului. Contractul este de 3.2 milioane euro. 

Este vorba despre licitaţia provind "proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii creşterea şi îmbunătăţirea spaţiului pietonal în zona urbană - modernizarea străzilor Regele Ferdinand, Emil Zona, Sextil Puşcariu, Tipografiei (tronsonul 1, respectiv 3) şi a scuarului CEC din municipiul Cluj-Napoca". 

Conform anunțului publicat pe SEAP, în 15 mai 2019, câștigătoarea licitației este firma Diferit SRL (cu 7 subcontractanți, un ofertant - NV Construct S.R.L și un terț - Planwerk). Contractul este de 15.382.800 lei (3.237.625 euro), bani europeni. Firma Diferit este un client fidel al municipalității clujene, iar în prezent lucrează la Nodul N și podul Porțelanului, dar a depus oferte și pentru modernizarea Bulevardului 21 Decembrie și a străzii Molnar Piuariu. 

Conform SEAP, licitația publică pentru amenajarea tronsonului 2 al străzii Tipografiei, cu o valoare estimată de 965.689,46 lei (fără TVA), publicată în data de 5 martie 2019, a fost anulată. 

Cum va arăta strada Regele Ferdinand. GALERIE FOTO AICI!

Un grup de arhitecți reuniți sub denumirea Asiza, coordonați de Vlad Sebastian Rusu, câștigător a două concursuri de soluții organizate de Primărie (Parcului Feroviarilor şi Turnul Pompierilor, n.red.), a imaginat felul în care ar putea să arate arterele din zona centrală. Ideile au fost prezentate în cadrul dezbaterii organizate de Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC). 

ZIUA de CLUJ scria, în vara lui 2018, că pe Regele Ferdinand se păstrează cele trei benzi actuale. Modificarea importantă este că pe o bandă, dinspre Bd. 21 Decembrie spre Piața Mihai Viteazu, vor putea circula numai mijloacele de transport în comun. În fața magazinului Central se va realiza o piațetă; tot acolo se va păstra o stație cu refugiu pentru troleibuze și autobuze. Taximetrele vor fi mutate de pe Ferdinand pe Tipografiei, de unde vor dispărea locurile de parcare la bordură. Pe ambele laturi ale străzii vor exista benzi pentru biciclete, iar la capetele străzii vor fi, în paralel, treceri pentru pietoni, dar și pentru biciclete. În plus, este prevăzută o a treia trecere pentru pietoni/biciclete, în zona Poștei. Arhitecții au imaginat un aliniament de arbori pe ambele părți ale străzii.

Emile Zola va fi în cea mai mare parte cu shared space; asta înseamnă că mașinile de aprovizionare și ale riveranilor pot intra, dar nu pot staționa. Aceeași situație a fost prevăzută și pe Sextil Pușcariu. De la intersecția cu Pușcariu, strada Emil Zola va deveni complet pietonală. Vor fi prevăzuți stâlpi retractabili, pentru acces în cazuri de forță majoră. Ambele străzi au fost gândite cu arbori.

Pe Tipografiei nu vor fi permise parcările. Mașinile vor putea circula, dar au fost prevăzuți stâlpișori pe marginea carosabilului pentru a nu putea staționa. Doar în dreptul magazinului Central va exista o zonă care va funcționa ca stand de taxi. În capătul dinspre str. Cuza Vodă - Brassai este propus un taluz înierbat.

 

 

Loading...
Comenteaza