Centura de sud a Floreştiului, blocată de birocraţie. Când scăpăm de traficul infernal

Centura de sud a Floreştiului, blocată de birocraţie. Când scăpăm de traficul infernal
Mult aşteptata arteră care să preia o parte din traficul infernal dintre Cluj-Napoca şi Floreşti, mai ales în orele de vârf, este în întârziere. Primarul Horia Şulea spune că va merge personal la Bucureşti pentru a debloca nişte avize necesare demarării construcţiei.

Primăria Floreşti a obţinut de la Consiliul Judeţean Cluj certificatul de urbanism pentru acest obiectiv în urmă cu câteva luni, iar primarul Horia Şulea spera să poată începe lucrările în această lună.

Centura de sud nu se termină în 2015

Acest lucru nu se va întâmpla pentru că lipsesc câteva avize necesare obţinerii autorizaţiei de construire, motiv pentru care primarul Floreştiului, Horia Şulea, a declarat că va merge personal la Bucureşti pentru a debloca situaţia. Edilul a spus că unii funcţionari recurg la aceste şicane, iar proiectul este întârziat, dar nu a dat exemple concrete de la ce instituţii sunt acei funcţionari.

Horia Şulea a afirmat că speră totuşi ca lucrările să înceapă cel târziu în luna iulie a acestui an, şi să fie terminate în şase luni, astfel încât în primăvara viitoare să se poată circula pe centura de Sud. „Noi oricum ne facem treaba în perioada asta, lucrăm cu consultantul la caietul de sarcini pentru licitaţie, pregătim ultimele detalii asupra formulei de finanţare a lucrării. Vom vedea dacă va fi credit furnizor sau credit al Primăriei cu garanţie guvernamentală, dar şi aici avem o problemă fiindcă Ministerul de Finanţe ne-a anunţat că vor fi bani pentru garantarea creditelor unităţilor administrativ teritoriale de-abia din august", a spus Horia Şulea pentru Ziua de Cluj.

Birocraţie mare, monşer!

Primarul celei mai mari comune din România s-a plâns şi de numărul mare de avize pe care le-a cerut Consiliul Judeţean Cluj prin certificatul de urbanism. Preşedintele interimar al CJ Cluj, Vakar Istvan, dar şi arhitectul şef interimar Claudiu Salanţă ne-au declarat că avizele sunt cerute de Legea Construcţiilor dar că ei susţin proiectul şi că sunt dispuşi să sprijine demersurile primarului, mai ales că drumul este considerat obiectiv de utilitate publică. . Arhitectul şef a adăugat că instituţia vrea să creeze pe viitor un ghişeu unic, unde solicitanţii să depună documentaţiile pentru toţi avizatorii, iar acolo unde avizatorii nu răspund în termenul legal, avizele să se obţină tacit.

Arhitectul Claudiu Salanţă a mai spus că această şosea de centură este foarte importantă pentru că ar urma să se facă legătura şi de aici cu viitorul Spital Regional de Urgenţă care se va construi în Floreşti, iar şoseaua va putea fi continuată apoi către Gilău, până la autostrada Transilvania. Arhitectul a mai făcut cunoscut că un proiect pentru acest drum a existat încă din anul 1998 în PUG-ul Floreştiului, dar în anul 2005, artera a fost scoasă de administraţie din noul PUG.

Centura de Sud a fost evaluată de proiectantul Luca Way la 44 de milioane de lei, cu TVA inclus, iar criteriul de licitaţie va fi preţul cel mai mic. Conform proiectului, centura va pleca de pe strada Tăuţi, unde se va construi un sens giratoriu, va trece prin spatele centrului comerciul Polus şi se va termina în strada Sfântul Ioan, din Cluj.

2,7 kilometri va avea drumul secundar dintre Floreşti şi Cluj

La intersecţia cu strada Valea Gârbăului mai este proiectat un sens giratoriu. Drumul se intersectează şi cu o altă stradă din Floreşti, Răzoare. Practic, în afara de Tăuţi, vor mai exista două străzi care vor lega acest drum de DN1, ambele parte din acest proiect.

Carosabilul va avea o lăţime de şapte metri; 1,50 metri va fi lăţimea unui trotuar şi doi metri a celuilalt, care va conţine şi o pistă pentru biciclete. Câte 40 de centimetri pe ambele laturi ale drumului sunt rezervate pentru rigole. Se vor construi mai multe podeţe şi poduri, dar, în linii mari, traseul urmăreşte un drum agricol existent. Primăria Cluj participă şi ea la proiect, dar cu numai 80 de metri din teritoriul intravilan. Municipalitate a promis că va reasfalta strada Sfântul Ioan.

Dacă nu la Sud, atunci la Nord

Primarul Horia Şulea a anunţat că oricum în primăvara anului viitor va exista un al doilea drum care va lega Clujul de Floreşti. Pe lângă Centura de sud, administraţia Floreştiului are în vedere finalizarea în primăvara lui 2016 a drumului de legătură din nord, între Floreşti şi cartierul Grigorescu. Acolo există un drum de exploataţie agricolă la care din decembrie i se va putea schimba destinaţia, şi va putea fi amenajat ca şi o rută alternativă la supraîncărcatul DN 1.

 

 

Loading...
Comenteaza