Foto Cioban din Cluj, prins la păşunat în aria protejată Cheile Turzii

Cioban din Cluj, prins la păşunat în aria protejată Cheile Turzii

Autorităţile locale au desfăşurat luni, 9 iulie, o acţiune de control în Rezervația Naturală Cheile Turzii, în urma căreia au fost depistate mai multe abateri de la legislația privitoare la protecția mediului.

Biroul Arii Protejate Cheile Turzii – Cheile Turenilor împreună cu reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu, au derulat o nouă acțiune tematică de control în Cheile Turzii, cu obiectivul depistării abaterilor de la legislația privitoare la protecția mediului, autorizarea executării lucrărilor de construcții, amenajarea teritoriului și urbanismul, regimul deșeurilor și interzicerea activității de pășunat în acest areal.

„Am dispus realizarea de controale periodice atât în interiorul ariilor naturale protejate Cheile Turzii și Cheile Turenilor, cât și în zonele imediat învecinate, în vederea luării măsurilor necesare de prevenție dar și de combatere a tuturor abaterilor de la legislația în domeniu. E de datoria noastră să protejăm aceste atracții naturale extrem de apreciate, astfel încât un număr cât mai mare de turiști și iubitori de natură să se bucure de ele”, a precizat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. 

Astfel, în baza mai multor sesizări formulate de Grupul de Acțiune Locală din Munții Metaliferi, Trascău și Muntele Mare - Administrația Siturilor Natura 2000 Trascău, echipa mixtă de control a identificat, la intrarea în traseul de vizitare dinspre Petreștii de Jos, mai multe săpături executate în vederea realizării unei canalizări pentru deversarea apelor menajere și uzate. 

În conformitate cu Regulamentele privind zonele Munților Trascăului, Trascău, Fânațele Pietroasa-Podeni, Cheile Turzii, Cheile Turenilor precum și cele 35 de arii naturale protejate de interes național de pe suprafața acestora, realizarea oricăror lucrări de construcție se face numai cu Avizul Administrației Natura 2000 Trascău, astfel echipa de control a dispus aplicarea amenzii contravenționale.

De asemenea, în cadrul aceleiași acțiuni de control a fost identificată, din nou, o turmă de animale care pășuna neautorizat pe teritoriul ariilor naturale protejate de interes național de pe suprafața siturilor Natura 2000 Trascău. În consecință, în vederea respectării reglementărilor legale ce interzic activitatea de pășunat în perimetrul Rezervației Naturale Cheile Turzii, reprezentanții instituțiilor responsabile de controlarea modului de respectare a legislației și a regulamentelor locale au luat măsurile legale pentru identificarea proprietarului ' turmei și tragerea la răspundere a acestuia.

Loading...
Comenteaza