Clujul și-a făcut calculele: ultima șansă de a urca în trenul ‘’China’’. Ce ar avea de câștigat orașul

Clujul și-a făcut calculele: ultima șansă de a urca în trenul ‘’China’’. Ce ar avea de câștigat orașul
Zhengzhou este înfrățit cu Clujul de 24 de ani.

Clujul vrea să fie poarta spre Europa a afacerilor chinezești.

China a ajuns o țară atât de evoluată din punct de vedere economic, încât se ia la skandenberg cu Statele Unite ale Americii. Într-un clasament al țărilor cele mai puternice, Japonia a rămas în urmă, Germania abia se mai vede. România este într-un abis, ar avea nevoie de un lift de mare viteză ca să iasă la liman.

Iată un bun motiv pentru Cluj să caute sprijin și parteneri în China. Administratorii locali și-au făcut calculele și au ajuns la concluzia că trebuie să prindă ultimul tren. La figurat, pentru că, la propriu, viceprimarul Dan Tarcea, respectiv vicepreședinții Consiliului Județean, Marius Mânzat și Vakar Istvan, au făcut o vizită în Asia cu avionul. Județul este înfrățit cu regiunea Shandong de 21 de ani (cu capitala la Jinan), iar municipiul, cu orașul Zhengzhou, de 24 de ani.

‘’România și China au avut relații foarte bune de cooperare în vremea comunismului, care apoi s-au răcit. Am pierdut piețe pe care le aveam acum 25 de ani. Țara din Asia a evoluat foarte mult, noi, mai puțin, dar chiar și așa mai avem un loc în inimile multor chinezi. Vorbim însă de generația care urmează să iasă la pensie acolo, estimăm că mai avem la dispoziție cel mult cinci ani să strângem legăturile.

Acesta este ultimul tren și nu vrem să îl ratăm. Chinezii pun preț pe relațiile externe, doresc să colaboreze cu țări din Uniunea Europeană, însă noi, ca țară, nu știm să profităm. Toate marile puteri europene au parteneriate cu China, România, mai puțin. Am mers acolo să îi atragem spre Cluj, să le prezentăm oportunitățile de aici’’, a spus Dan Tarcea.

Clujenii s-au întâlnit cu viceguvernatorul provinciei Shandong, care are peste 100 de milioane de locuitori, și cu primarul din Zhengzhou, unde locuiesc 11 milioane de persoane. Le-au prezentat parcurile industriale Tetarom și TEAM, respectivul centrul CREIC, cu speranța că se vor găsi societăți chineze care să își relocheze o parte din producție aici.

‘’Chinezii își doresc să intre pe piața europenă, dar nu le este ușor. De exemplu, un producător de anvelope a cumpărat o fabrică din Coreea de Sud, care avea deja o piață în Europa. Produc foarte mult: am vizitat o fabrică de autobuze electrice unde se ansamblează 17.000 de vehicule anual. Acestea nu sunt omologate însă în Europa’’, a subliniat Tarcea. La întâlnirile bilaterale a fost prezentată pe larg dimensiunea academică a Clujului, dar și faptul că 20.000 de persoane lucrează în sectorul de inovare.

Administrația municipiului a propus începerea unor schimburi culturale, pentru început. S-ar putea să vedem un spectacol de wu-shu (artă marțială chinezească) la Zilele Clujului sau Opera mergând să cânte la Zhengzhou.

‘’Noi ne-am întâlnit cu reprezentanți ai Partidului Comunist Chinez. Trebuie să știți că acolo fiecare companie are câte un reprezentant al PCC. Huawei sau Alibaba, ca să iau la întâmplare două branduri celebre, au în conducere câte un membru de partid. Acesta nu se opune progresului, însă dictează direcția de urmat. Iar noi am vrut să le arătăm posibilitatea de a coopera cu Clujul’’, a arătat viceprimarul.

Acesta a spus că următorul pas este organizarea unor întâlniri între oameni de afaceri, ceea ce ar presupune implicarea clusterelor Clujului: ‘’Vă dați seama ce ar însemna pentru un producător clujean să intre pe piața chineză, fie și într-un singur oraș. Pentru că un oraș are  populație cât jumătate România. Sau dacă am putea furniza produse de lux. Doar 1% din populația Chinei deține averi mari, însă asta înseamnă 35 de milioane de oameni’’.

Momentan, România nu este în direcția investițiilor chinezești. Asiaticii refac celebrul Drum al Mătăsii, cu avionul și pe calea ferată, în viitor posibil și pe autostradă, dar noi suntem ocoliți de toate aceste proiecte. Clujul visează ca, în următorii cinci ani, să își găsească loc pe GPS-ul Chinei.

Loading...
Etichete
Comenteaza