Colectarea selectivă scumpeşte factura de gunoi la Cluj

Colectarea selectivă scumpeşte factura de gunoi la Cluj

Colectarea selectivă pe patru fracţii (gunoi menajer, sticlă, hârtie/ carton și plastic/ metal) a deşeurilor generate de populaţie va fi implementată la Cluj-Napoca începând din vară. Acest lucru înseamnă majorarea tarifelor pentru gunoi atât pentru persoanele fizice, cât și pentru agenții economici sau instituțiile publice. 

Proiectul de hotărâre "privind aprobarea tarifelor distincte pentru activitatea de salubrizare menajeră pe raza municipiului Cluj-Napoca, urmare a intrării în vigoare a ordonanței de urgență a guvernului (OUG) nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, a legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și a OUG nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu, aprobată prin legea nr. 31/2019" va fi supus votului consilierilor locali în şedinţa de marţi, 22 aprilie 2019.

Aşadar, creşterea tarifelor de la 7,18 lei/persoană (cu TVA) la 9,88 lei/persoană (cu TVA), respectiv de la 45,11 lei/mc la 61,82 lei/mc la agenţii economici se datorează creșterii consumului de combustibil, respectiv a celui de lubrifianți și piese de schimb, datorită creșterii frecvenței de colectare cauzată de necesitatea introducerii colectării pe patru fracții.

În prezent sunt în medie două containere de 1,1 mc destinate colectării fracției umede. Prin implementarea colectării pe patru fracții, punctele de colectare vor trebui să fie dotate cu patru containere, trei pentru reciclabil și unul pentru fracția umedă.

Lipsa spațiului nu permite menținerea a două containere pentru fracția umedă, ceea ce duce la necesitatea măririi frecvenței de colectare; creșterii cheltuielilor materiale datorită necesității dotării punctelor gospodărești cu pubele/ containere; creșterii cheltuielilor cu munca vie datorită modificărilor legislative care prevăd salariul minim pe economie și a necesarului de personal cauzat de mărirea frecvenței de colectare; includerii taxei pe economia circulară impusă de OUG 74/2018", se arată în proiectul de hotărâre a Consiliului Local. Tarifele au fost deja avizate de către Comisia de prețuri și tarife din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, în 18 aprilie.

Colectarea selectivă scumpeşte factura de gunoi la Cluj

„Pentru a încuraja populația să colecteze selectiv deșeurile, luând în considerare suma obligatorie care trebuie achitată pentru economia circulară este de 30 lei/tonă de deșeu destinată depozitării, propunem menținerea unui pachet de 25% la tariful de gestionare a deșeurilor menajere reziduale, astfel încât să se poată acoperi cheltuielile de gestionare a deșeurilor în cazul în care populația nu respectă condițiile de colectare a deșeurilor pe patru fracții. Acest procent se aplică și în prezent, conform prevederilor contractuale în vigoare”, se mai arată în documentul citat. 

Amenzi usturătoare pentru clujenii care aruncă gunoiul la vecini

Clujenii care vor arunca gunoiul la alte puncte gospodărești decât cele unde sunt arondați vor fi aspru sancţionaţi. Potrivit proiectului de hotărâre provind modificarea regulamentului local de bună gospodărire a municipiului, lansat în dezbatere publică la Cluj, cuantumul sancțiunilor prevăzute pentru persoanele depistate că aruncă gunoiul în alte locuri decât cele unde sunt arondați vor fi de 1.000-2.500 de lei.

Începând din luna iunie, clujenii vor fi obligați să arunce gunoiul pe patru tipuri de fracții: gunoi menajer, sticlă, hârtie/ carton și plastic/ metal. Vor primi saci personalizaţi cu cod de bare, iar municipalitatea se află în plin proces de îngropare a punctelor gospodăreşti. Tarifele de salubritate urmează să fie modificate. 

VEZI ŞI Clujenii, obligaţi să înveţe să recicleze. Facturile la gunoi ar putea creşte, din vară. Tarcea: "650 de rampe clandestine în pădure"

Clujul, primul județ în care plătești cât arunci. Gunoiul va fi cântărit înainte să fie ridicat

Loading...
Comenteaza