Compania de Transport Public obţine monopol în Cluj-Napoca pe următorii şase ani

Compania de Transport Public obţine monopol în Cluj-Napoca pe următorii şase ani
Consiliul Local va concesiona fostei RATUC, serviciul de transport în comun, pentru o perioadă de şase ani. Celelalte entităţi administrativ-teritoriale ar urma să procedeze la fel.

După ce a reuşit să intre pe o parte din traseele incluse în aria metropolitană, Compania de Transport Public (CTP - fosta RATUC) obţine oficial şi monopol. din partea administraţiilor locale. În felul acesta, directorul CTP, Liviu Neag, va avea siguranţa că pentru o perioadă de cel puţin şase ani, nici o altă firmă privată nu va mai putea să-l concureze. Consiliul Local Cluj-Napoca este primul for care va adopta hotărârea privind concesionarea serviciului de transport public în favoarea CTP.

Pentru că şi-a schimbat statutul juridic, devenind din regie societate comercială, CTP, va putea să opereze pe traseele din municipiu şi chiar şi pe cele din aria metropolitană, doar dacă obţine prin concesiune acest serviciu. Directorul CTP, Liviu Neag, a explicat că administraţia locală din municipiu ar urma să adopte o hotărâre privind concesionarea transportului în comun pentru o perioadă de şase ani. "Chiar dacă s-a constituit Asociaţia Metropolitană de Transport, legea spune că putem opera pe traseele din municipiu doar dacă administraţia locală ne concesionează serviciul de transport", a spus Neag. De altfel, situaţia este valabilă şi în cazul traseelor de pe teritoriul comunelor care au aderat la Asociaţia Metropolitană. "Sigur, de vreme ce s-a convenit asupra acestui progam de transport metropolitan, cu siguranţă şi celelalte administraţii locale ne vor acorda această concesiune", a subliniat Neag. Acest lucru presupune ca CTP să obţină monopol pe traseele din aria metropolitană, iar directorul Liviu Neag va putea sta liniştit, având în vedere că nu mai trebuie să se confrunte cu concurenţa firmelor private. În favoarea CTP s-a mobilizat şi Prefectura Cluj, care a anunţat că va cere instanţei să fie anulată hotărârea Consiliului Judeţean prin care o parte din traseele din aria metropolitană au fost pierdute în favoarea companiei private Fany. Astfel, prefectul Gheorghe Vuşcan i-a luat-o înainte preşedintelui administraţiei judeţene, Horea Uioreanu, având în vedere că acesta mai aşteaptă şi acum răspuns de la Autoritatea Rutieră Română (ARR), în privinţa licenţelor pe care le-a acordat Fany. Primarul Emil Boc i-a cerut lui Uioreanu, de câteva săptămâni, să anuleze licenţele Fany, însă, Uioreanu a răspuns că decizia stă în mâna ARR. Boc spune că n-a primit un răspuns de la Uioreanu nici până în acest moment. La rândul său, Uioreanu susţine că n-a primit răspuns de la ARR. De celaltă parte, prefectul Vuşcan afirmă că traseele s-au atibuit, oricum, nelegal, în 23 decembrie 2013, astfel că acestea pot fi anulate pur şi simplu: "Atribuirea licenţelor de traseu s-a realizat în mod nelegal deoarece, urmare a unei erori umane la momentul introducerii datelor în sistemul electronic, o parte din trasee (un număr de 43) s-au atribuit fără a se ţine cont de grupele de trasee, ele fiind atribuite ca individuale. În urma acestei erori, rezultatele licitaţiei au fost viciate, ele fiind afişate ca trasee independente, şi nu pe grupe de trasee, punctajele fiind calculate pe trasee. Vicierea procedurii de licitaţie atrage nelegalitatea atât a procesului verbal a Comisiei Paritare cât şi a HCJ nr 424/2013", a transmis Vuşcan. Oricum, patronul companiei Fany a fost arestat pentru că a dat mită ca să-şi asigure aceste trasee. Informaţiile arată că a fost audiat inclusiv un consilier de-al lui Uioreanu. Este vorba despre Răzvan Pop, cel despre care se speculează că ar fi primit 6.000 de lei - o primă tranşă din banii promişi de patronul Ştefan Cadar, pentru câştigarea traseelor intrajudeţene, vizate de compania Fany.

Loading...
Comenteaza