Consilier local din Cluj, găsit incompatibil de Agenția de Integritate

Consilier local din Cluj, găsit incompatibil de Agenția de Integritate

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul unui consilier local dintr-o comună din județul Cluj. 

Este vorba despre Valer Sălăgean, consilier local PNL în comuna Mociu. Conform ANI, "în perioada octombrie 2016 – noiembrie 2018, două societăți comerciale în cadrul cărora persoana evaluată a deținut funcția de administrator, respectiv calitatea de asociat, au desfășurat operațiuni comerciale cu Comuna Mociu, județul Cluj, prin emiterea unui număr de 16 facturi fiscale, în valoare de 52.150 lei. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 90, alin. (1) din legea nr. 161/2003". 

Persoana menționată a încălcat următoarele prevederi legale: art. 90, alin. (1) din legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Consilierii locali şi judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective".

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistată sau reprezentată de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Consilierul a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Loading...
Comenteaza