Criza gunoaielor loveşte în comunele din jurul Clujului: deşeuri neridicate, şobolani, preţuri mai mari

Criza gunoaielor loveşte în comunele din jurul Clujului: deşeuri neridicate, şobolani, preţuri mai mari
Chiar dacă municipiul Cluj-Napoca şi-a rezolvat problema depozitării gunoaielor, unele comune limitrofe au ajuns în situaţii disperate.

O asemenea situaţie se regăseşte în comuna Baciu, la doi paşi de Cluj, unde autorităţile locale nu mai au soluţii pentru depozitarea deşeurilor menajere.

„De joi nu mai am unde duce gunoaiele. Până acum le transportam la Sibiu, cu costuri suplimentare, dar s-a închis şi acea rampă. Am cerut firmei de salubritate să trimită adrese către toate depozitele din jurul Clujului, Oradea, Aleşd, Bistriţa, dar încă nu avem contract semnat. Deja am fost amendaţi de Garda de Mediu pentru depozitarea unor deşeuri în spaţiu neautorizat, iar noi am amendat la rândul nostru firma de salubritate. Au început să apară şobolani, focare de infecţie, am făcut deratizare", declară primarul comunei, Florin Mureşan (foto).

Edilul spune că, deocamdată, locuitorii comunei plătesc acelaşi preţ pentru ridicarea gunoaielor, 6,5 lei/persoană fizică şi 25 lei/persoană juridică, dar acest preţ va trebui majorat.

Diferenţa de cost cu transportul deşeurilor au plătit-o până acum cetăţenii comunei, prin bugetul local. Ne gândim serios să dăm în judecată Consiliul Judeţean Cluj din cauză că nu a finalizat centrul ecologic de deşeuri, pentru a ne recupera banii cheltuiţi în plus pe transport. Avem o problemă şi cu plata acestor servicii către firma de salubritate.

Noi acum taxăm pe persoană, dar sunt foarte mulţi cetăţeni care locuiesc în Baciu, dar au buletin de Cluj, produc gunoi, dar nu plătesc nimic. Am cerut autorităţii de reglementare în domeniu să-mi permită să taxez la volum, dar nu s-a acceptat acest lucru. Am făcut o simulare de calcul cu firma de salubritate şi ar trebui să majorăm preţul la 17 lei pe persoană fizică pentru ca să putem acoperi costurile suplimentare", afirmă Mureşan.

Primarul din Baciu informează că luna viitoare va expira contractul cu firma de salubritate Comunal Eco, cea care ridică gunoiul pe raza comunei, dar nicio altă firmă nu şi-a declarat intenţia de a prelua prestarea acestor servicii.

Criza depozitării gunoaielor în Baciu a apărut, la fel ca şi în alte localităţi ale judeţului, după ce rampa temporară a societăţii Salprest de la Pata Rât s-a închis în urmă cu câteva luni. De atunci cele mai multe primării au dus resturile menajere pe unde au putut, având costuri suplimentare de transport.

Soluţia de depozitare ecologică pentru judeţul Cluj este Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) care se construieşte în comuna Feleacu, dar care se estimează că va fi gata de-abia în a2017.

Administraţiile locale mai pot încerca, dacă au posibilităţi logistice şi financiare, să îşi autorizeze rampe provizorii de stocare a deşeurilor, ca la Cluj-Napoca, unde primăria a amenajat un asemenea depozit, prin Regia de Administrare a Domeniului Public, aflată în subordinea sa.

Loading...
Comenteaza