Cu aquaparkul nu-i de glumă. Primăria scoate primul milion

Cu aquaparkul nu-i de glumă. Primăria scoate primul milion
Aquapark la Cluj, dar vom avea unul și în Chinteni. Asta da distracție acvatică.

Primăria a lansat licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru aquaparkul din zona Becaș.

 

Emil Boc a anunţat că Primăria vrea să construiască un aquapark pe un teren de 12,5 hectare din zona Becaş, în parteneriat cu un investitor privat. ZIUA de CLUJ v-a informat deja despre informațiile că patronii de la Therme, din București, doresc să se implice în acest proiect.

În august 2018, Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP), subordonată municipalității clujene, a lansat licitația pentru studiu de fezabilitate, care a fost estimat la aproape un milion de lei (mai exact 948.865 de lei). Banii vin din bugetul municipiului. Obiectivul a fost botezat „AQUA PARK INDOOR & OUTDOOR ȘI PARCARE - ZONA VERDE EST, CLUJ-NAPOCA”. Ofertele se pot depune până în 6 septembrie. La licitație, doar 40% are greutate prețul, în rest sunt indicatori care țin de experiență pe proiecte similare, resurse umane și viteză de execuție. Gurile rele ar spune că finalizarea acestui aquapark până la alegerile locale din 2020 este vitală.


În primăvară, edilul-șef a cerut în Consiliul Local un vot de principiu pentru demararea studiului de fezabilitate privind construcția acestui aquapark. Primarul a prezentat atunci mai multe date despre viitorul spațiu de relaxare a clujenilor. Acesta va cuprinde trei zone: o parcare de 800 locuri, pe trei hectare, o zonă cu bazine acoperite și o a treia zonă amenajată în aer liber, cu bazine pentru copii între trei și șapte ani și cel puțin cinci tobogane cu o înălțime cuprinsă între 14 și 17 metri.


Spațiile acoperite vor adăposti zone de înfrumusețare, healthcare, spa, masaj, recreere și tobogane deschise pe toate durata anului. Potrivit primelor calcule, valoarea estimată a aquapark-ului este de 30 milioane de euro. Un asemenea obiectiv funcționează din 2016 la Balotești, lângă capitală, și se bucură de mare succes. Societatea care a construit și administrează acest aquapark este BSH Geothermie Nord - societate în comandită simplă cu sediul la Sibiu deținută în proporție de 99,9% de o firmă austriacă, STL Beteiligungs-AG.


În toamna anului trecut, administratorii de la Therme au încercat să găsească un amplasament la Cluj pentru un complex similar celui de la Balotești. Așa se face că, după ce au "curtat" fără succes investitori pentru ștrandul Sun și au amânat transformarea lui în aquapark, reprezentanții municipalității s-au grăbit acum să anunțe că vor trece la realizarea unui astfel de complex de agrement în zona Becaș. Clujul are mare nevoie de un aquapark, așa că dați-i bătaie, domnilor! :)

Citește și: Aquaparkul Clujului. Vine Therme pe la noi (surse)

Loading...
Comenteaza