Cum a blocat un PSD-ist, în Consiliul Local, proiectul de milioane al unui PNL-ist. "E un abuz" GALERIE FOTO

Cum a blocat un PSD-ist, în Consiliul Local, proiectul de milioane al unui PNL-ist.
Un consilier local PSD a reuşit să blocheze în şedinţa de CL de miercuri proiectul din Cluj al unui fost senator de Suceava, propus în 2009 pentru funcţia de ministru în Guvernul Boc.

PSD-istul Gabriel Oniga a reuşit miercuri să blocheze o hotărâre de Consiliu Local care prevedea aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru un bloc cu şase etaje de pe Calea Mănăştur. „PUD-ul iniţial i s-a aprobat dezvoltatorului cu condiţia ca, la final, înainte de a fi dat în folosinţă blocul respectiv, să demoleze casa care exista în spatele blocului şi să creeze acolo un loc de joacă pentru copii. Casa este însă şi acum în picioare, iar petentul ne cere acum să acceptăm un parc de joacă pentru copii înghesuit în 10 metri pătraţi", a spus Oniga, politician aflat în opoziţie în Consiliul Local. Intervenţia sa a avut darul de a-i pune pe gânduri pe consilierii locali; la vot, noul PUD pentru imobilul de pe Calea Mănăştur a picat.

Ei bine, blocul cu pricina s-a dovedit a aparţine unui adversar politic al lui Oniga. Imobilul este construit de Orest Impex SRL din Suceava şi de Theodora Onofrei. Firma îi aparţine fostului senator PDL Orest Onofrei, iar Theodora este fiica sa. „Este un abuz. Nici nu m-am gândit să merg la şedinţa de Consiliu Local, pentru că aprobarea noului PUD mi s-a părut un lucru natural. Eu respect toţi indicatorii urbanistici, adică CUT (coeficientul de utilizare al terenului) şi POT (procent de ocupare al terenului). Voi contesta decizia Consiliului Local, iar dacă nu se aprobă un nou PUD, voi da instituţia în judecată", a spus Onofrei, aflat la Cluj.

„Dezvoltatorul ne poate da în judecată şi poate câştiga fără probleme, având în vedere că respectă parametrii urbanistici. Până la urmă, el poate să nu construiască un parc pentru copii, e terenul său privat. Dacă ar construi parcul, singurul avantaj ar fi că ar putea vinde mai scump apartamentele", a afirmat, pentru ZIUA de CLUJ, un consilier local.

Povestea investiţiei de pe Calea Mănăştur

Suceveanul Onofrei are soţie originară din Cluj, Cristina, iar soacra politicianului avea o proprietate pe Calea Mănăştur. Planul familiei era să construiască în curtea din spate o casă, apoi să dărâme vechea locuinţă de la stradă şi să ridice în loc un bloc. Zis şi făcut. Casa din spate a fost terminată în 2011 şi vândută, prin programul Prima Casă, uneia dintre fiicele lui Orest Onofrei. Iar banii obţinuţi de la bancă au fost folosiţi pentru lucrările la bloc. Soacra s-a mutat în noul imobil, iar casa de la stradă a fost dărâmată şi în locul ei a răsărit o mândreţe de bloc. Finalizat în 2015, acesta are 12 apartamente de două şi trei camere, dintre care şapte au fost deja vândute, şi 14 locuri de parcare subterane.

Când a obţinut autorizaţia de construire, Orest Onofrei s-a angajat să dărâme casa din spatele proprietăţii; cel puţin aşa susţin documentele. „Nu e adevărat. În autorizaţie nu scria că trebuie să demolăm şi casa nouă, doar pe cea veche. Abia când am terminat blocul mi s-a spus că trebuie să dărâm casa. Am spaţiu verde şi loc de joacă, dacă trebuie le voi face mai mari. Nimeni în zona asta nu are loc de joacă. Mi s-a spus că „ar da bine". Eu am primit autorizaţie de construire pentru locuinţa din spate în 2010, iar aceasta a fost vândută prin Prima Casă şi s-a garantat cu ea la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. La recepţia şi întabularea casei, aceeaşi autoritate a anulat practic primul PUD", a spus Onofrei. „Cu siguranţă ştia că trebuie să dărâme casa, dar asta nu schimbă situaţia: el respectă indicatorii urbanistici. Până la urmă, pe proprietatea sa poate face ce vrea", a mai declarat consilierul local intervievat de ZIUA de CLUJ.

Blocul politicianului face parte dintr-un proiect unitar, format din două clădiri alipite. Pe partea de vest, imobilul îi aparţine omului de afaceri Dumitru Şomlea, patronul hotelului Pami.

Onofrei a fost parlamentar, a fost propus ministru în Guvernul Boc şi a candidat la europarlamentare

Ascensiunea suceveanului Orest Onofrei, medic veterinar la origine, în politică a început la mijlocul anilor 90, odată cu guvernarea CDR, când a fost ales consilier judeţean pe listele PNŢCD, fotoliu pe care l-a ocupat până în 2004.

În 2003, îşi începe şi cariera de traseist politic, după ce demisonează din PNŢCD, partid aflat pe moarte, şi se înscrie în PNL. Pe listele liberalilor obţine un mandat de deputat în 2004, dar renunţă la capitală pentru a ocupa postul de prefect al judeţului Suceava, în perioada 2005-2008, în timpul guvernării alianţei DA.

În 2008, demisonează din rândurile liberalilor pentru a se alătura PDL. În toamna lui 2008, devine senator PDL de Suceava şi îşi duce mandatul la bun sfârşit.

În 2009, a fost nominalizat pentru a ocupa funcţia de ministru al Agriculturii în timpul Guvernului Boc, dar a renunţat după ce presa a devoalat accidentul mortal pe care Onofrei l-a provocat în anul 2002. Accidentul a avut loc în judeţul Bacău şi s-a soldat cu moartea unui copil de 9 ani. Judecătoria Iaşi l-a condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare, iar în 2007 Curtea de Apel Iaşi l-a achitat ca urmare a modificărilor apărute în Codul Rutier, beneficiind de legea cea mai favorabilă.

La ultimele alegeri pentru Parlamentul European, Orest Onofrei a candidat pe listele PDL.

 

Loading...
Comenteaza