Cum justifică Primăria Cluj startul ratat al colectării selective

Cum justifică Primăria Cluj startul ratat al colectării selective

Deși luni a fost prima zi obligatorie de colectare selectiva a deșeurilor pe patru fracții în Cluj-Napoca, municipalitatea recunoaște că încă se află în proces de implementare a noului sistem. 

“Suntem încă în procedură, undeva la 90 %. Pe unul din sectoare sunt amplasate cele 4 containere, pe cele 4 culori diferite, în celălalt lucrurile stau puțin mai rău, suntem undeva la 80%, cred că în această săptămână vom finaliza. Au avut firmele de salubritate câteva întârzieri în ceea ce privește achiziția de containere și trimiterea lor la Cluj. Încă de vineri s-a început demararea procedurii de distribuire a sacilor pe cele 4 culori, pentru a putea face și colectarea selectivă în zona de case. Fiecare persoană ar ar trebui să verifice în curtea casei sau în cutia poștală pentru a vedea dacă au primit sacii. Practic, suntem în proces și cred că vom intra în normalitate în cel mai scurt timp. De asemenea, programul de ridicare poate fi consultat pe site-ul Primăiriei Cluj-Napoca, chiar pe pagina principală”, a declarat viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, la un post de radio local.

VEZI ȘI Haos în prima zi de colectare selectivă. Gunoaie aruncate la grămadă, clujeni zăpăciţi de noile reguli

Potrivit legii, de luni, 1 iulie 2019, în mod obligatoriu, a început colectarea selectivă a deșeurilor pe 4 fracții. Ridicarea deșeurilor se va face cu mașini speciale pentru fiecare fracție. Este obligatorie colectarea selectivă a deșeurilor pe 4 fracții:  plastic/metal, hârtie/carton, sticlă și deșeuri reziduale/amestecate/menajere. Este interzisă amestecarea deșeurilor și abandonarea și depozitarea acestora în afara spațiilor special amenajate, conform Legii nr. 211/2011. 

Tot ce trebuie să știi despre colectarea selectivă în Cluj-Napoca, dar și programul de ridicare pe cele 4 fracții AICI! 

Loading...
Comenteaza