Update Video Cum se traduce colectarea selectivă pe factura clujenilor. Boc: "Va fi greu la început, vor fi dificultăți"

Cum se traduce colectarea selectivă pe factura clujenilor. Boc: "Va fi greu la început, vor fi dificultăți"

Factura clujenilor la gunoi va crește doar dacă aceștia nu vor colecta selectiv, pe patru fracții. Noul sistem de ridicare al gunoiului menajer va fi implementat începând cu 1 iulie 2019. 

Primarul Emil Boc a explicat că ridicarea gunoiului reciclabil nu se va plăti de către clujeni, ci doar colectarea fracției umede. Așadar, cu cât vor selecta mai bine, cu atât vor plăti clujenii mai puțin. De asemenea, nu vor mai putea arunca gunoiul la alte puncte gospodărești decât cele la care sunt arondați, amenzile prevăzute fiind între 1.000-2.500 de lei. 

„Lucrile sunt prevăzute în lege, iar legea intră în vigoare la 1 iulie 2019 și spune foarte clar că trebuie stabilite prețurile noi, care să includă noile costuri: firmele trebuie să fie dotate suplimentar cu 4 mașini, care ridică 4 fracții. E o investiție. După care, fiecare punct gospodăresc trebuie dotat cu 4 tipuri de containere. Partea bună a lucrurilor este că, dacă cetățenii vor colecta selectiv și vor pune fracția umedă la fracție umedă, sticla la sticlă, hârtia la hârtie, etc., atunci vor plăti mai puțin. Dacă însă le vor amesteca, vor plăti mai mult. De asemenea, trebuie să știe că fiecare este responsabil să-și ducă gunoiul la un punct gospodăresc. Nu mai poți să iei tu gunoiul și să îl duci la alt punct gospodăresc, că ăla va plăti suplimentar dacă nu este colectat pe fracții, așa cum spune legea, gunoiul menajer. Este stabilit un grafic de ridicare: dacă acesta spune că mașina trebuie să vină de 2 ori pe zi să ridice fracția umedă, dar vine doar o dată și ridică pentru că s-a făcut o mai bună colectare, tu vei primi la factură un preț mai mic. Dacă mașina vine de 2 ori sau mai multe ori, prețul va fi mai mare, pentru că înseamnă că nu ai colectat selectiv. Partea de colectare selectivă este practic acoperită de către acele organisme stabilite de lege - pentru deșeurile din hârtie, plastic, sticlă și metal și nu de cetățean. Va fi greu la început, vor fi dificultăți. Nu ne așteptăm să funcționeze impecabil din prima zi. Dar direcția este aceasta: nu mai putem sfida mediul înconjurător”, a declarat edilul Emil Boc, la ZIUA LIVE.

Proiectul de hotărâre "privind aprobarea tarifelor distincte pentru activitatea de salubrizare menajeră pe raza municipiului Cluj-Napoca, urmare a intrării în vigoare a ordonanței de urgență a guvernului (OUG) nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, a legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și a OUG nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu, aprobată prin legea nr. 31/2019" a fost adoptat în şedinţa forului local de marţi, 22 aprilie 2019, cu 20 de voturi pentru și o neparticipare din partea consilierului local PNL Radu Moisin. 

Noile tarife pentru ridicarea gunoiului în Cluj-Napoca 

Aşadar, creşterea tarifelor de la 7,18 lei/persoană (cu TVA) la 9,88 lei/persoană (cu TVA), respectiv de la 45,11 lei/mc la 61,82 lei/mc la agenţii economici se datorează creșterii consumului de combustibil, respectiv a celui de lubrifianți și piese de schimb, datorită creșterii frecvenței de colectare cauzată de necesitatea introducerii colectării pe patru fracții.

200 de platforme gospodăreşti îngropate

Primăria Cluj-Napoca va mai cumpăra încă 200 de platforme gospodărești îngropate. Costurile se ridică la 9.5 milioane de lei (fără TVA), preţul pe bucată fiind de 47.900 de lei (fără TVA).  Primele 100 de astfel de platforme au fost achiziţionate în 2017, în urma unei investiţii de 4.7 milioane de lei (fără TVA), iar primul punct gospodăresc îngropat a devenit operațional în luna noiembrie a aceluiaşi an, în Mănăştur. Societatea bihoreană Euriteh SRL a câştigat licitaţia pentru îngroparea punctelor gospodărești, iar proiectul prevedea şi amplasarea de astfel de platforme în școlile și în liceele din oraș. 

 

Loading...
Comenteaza