De cinci ori, aproape ca la Caritas, dar pe dos. Ce li se pregăteşte proprietarilor de imobile din centru

De cinci ori, aproape ca la Caritas, dar pe dos. Ce li se pregăteşte proprietarilor de imobile din centru
Primarul Emil Boc vrea să mărească impozitul pe clădiri de cinci ori pentru anumiţi proprietari.

Emil Boc a vorbit miercuri despre amplul proiect de refaţadizare a clădirilor din centrul oraşului, pe care l-a anunţat de doi ani, dar nu a reuşit până acum să îl pună în operă. El dorea ca municipalitatea să fie un partener al proprietarilor din centrul Clujului, în dorinţa de a reface aspectul clădirilor deteriorate, dar majoritatea acestora au ignorat apelurile primarului.

La Caritas investeai un leu şi scoteai opt; la impozitul pe clădirile nereabilitate, ar urma să nu plăteşti un leu, ci cinci. Aceasta dacă propunerea primarului PNL de Oradea va deveni lege.

„Susţin propunerea formulată de Asociaţia Municipiilor din România, de către domnul primar Ilie Bolojan, în calitate de prim-vicepreşedinte al acestei asociaţii, de a mări de cinci ori impozitele pentru cei care nu îşi întreţin clădirile sau terenurile. Numai pe această cale, de a mări impozitele, avem o şansă să îi putem constrânge pe cei care au clădiri nerefaţadizate, clădiri care pun în pericol siguranţa publică să intervină şi să iasă din pasivitatea pe care o au în momentul de faţă. Pentru că acum amenzile sunt oricum modice, nu prezintă o ameninţare pentru ei, nu poţi să-i amendezi decât o singură dată, iar după aceea nu mai ai ce să le faci.

Acum pentru o parte dintre imobile facem noi lucrările, pe cheltuiala lor, dar nu poţi la infinit să susţii din bugetul public aceste lucrări. Cred că soluţia aceasta de a putea să crească impozitele va produce rezultate, altfel nu vom putea să îi scoatem din pasivitate. Din nefericire discutăm mai mult cu chiriaşi, pentru că imobilele din centru sunt în proporţie de 80-90% închiriate, iar proprietarii sunt plecaţi, iar pe chiriaşi nu îi interesează de soarta acestor clădiri", a spus Boc.

În şedinţa de joi a Consiliului Local, pe masa aleşilor va ajunge un proiect de hotărâre privind aprobarea proiectării şi executării lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea structural-arhitecturală a 10 imobile.

Potrivit proiectului de hotărâre, în cadrul primei etape a unui program de refaţadizare care s-a desfășurat între anii 2013-2014, au fost selectate, printre altele, 10 imobile care prin nivelul de degradare a sistemului de închidere perimetrală pun în pericol sănătatea, viața, integritatea fizică și siguranța populației şi/sau afectează calitatea mediului înconjurător, a cadrului urban construit și a spațiilor publice urbane.

Imobilele sunt situate pe străzile Memorandumului, Samuil Micu, Ion Rațiu, Eroilor, Regele Ferdinand, Horea, respectiv în Piața Avram Iancu. În cadrul primei etape, proprietarii imobilelor au fost somaţi să ia, din proprie iniţiativă, măsuri pentru realizarea lucrărilor de intervenţie, însă nu şi-au îndeplinit obligaţiile.

"Având în vedere că proprietarii au fost notificaţi şi nu şi-au îndeplinit obligaţiile, respectiv aceştia nu au executat lucrările în termenul legal de 12 luni apreciem că se impune adoptarea unei hotărâri de consiliu local prin care să se aprobe proiectarea şi executarea lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea structural-arhitecturală a celor zece imobile, în numele şi pe cheltuiala proprietarilor notificaţi", se specifică în referatul privind aprobarea proiectării şi executării lucrărilor la cele 10 imobile.

Boc a explicat că municipalitatea îşi va recupera banii investiţi. "Vom proceda pe cheltuiala lor la lucrări de refaţadizare. Avansăm noi banii, după care vom intra imediat în debit la finanţe şi vom recupera sumele prin sistemul de plată a impozitelor şi taxelor locale, pentru că nu au reuşit să facă acest lucru în termenul prevăzut de lege", a spus primarul.

În 2013, administraţia locală a pus la punct procedura de refaţadizare a clădirilor din centrul istoric al oraşului. Atunci, autorităţile anunţau că vor suporta 20% din costul lucrărilor, iar restul de 80% din sumă va fi acordată cu titlu de împrumut proprietarilor de clădiri care nu au bani pentru modernizare, oamenii fiind obligaţi să returneze banii în 10 ani. Dintre cei somaţi, mai puţin de 10% au fost aceia care au demarat ulterior lucrările de refaţadizare.

Loading...
Comenteaza