Detalii despre şoseaua care leagă DN1 Cluj-Turda de autostrada Transilvania. Când va fi gata şi pe unde ar putea trece

Detalii despre şoseaua care leagă DN1 Cluj-Turda de autostrada Transilvania. Când va fi gata şi pe unde ar putea trece
La Prefectura Cluj a avut loc miercuri prezentarea variantelor de legare a centurii Valcele - Apahida, prin Drumul Naţional 1 Cluj-Turda, cu Autostrada Transilvania. Au fost prezenţi directorul general al Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), Narcis Neaga, prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, directorul DRDP Cluj, Eugen Cecan şi reprezentanţii firmei care realizează studiul de fezabilitate.

Reprezentanţii firmei Maxi Design din Bucureşti, care lucrează în acest moment la studiul de fezabilitate (SF) al bretelei de legătură Mărţineşti, au spus că au în lucru două variante principale de traseu, una mai scurtă de 5 kilometri, dar care ar cuprinde şi unele lucrări de artă mai complexe (cum ar fi un viaduct de circa 400 de metri lungime), şi una mai lungă de circa 6 kilometri, ambele având o porţiune comună de 2 kilometri, şi mai există o variantă secundară, pentru care se poartă discuţii cu DRDP Cluj.

Directorul DRDP Cluj, Eugen Cecan, a detaliat aceste variante de traseu:

Traseul variantei 1 , care e mai lung, aproximativ 6 kilometri este chiar la intrare în Mărţineşti, lângă lacuri, spre Comseşti, înainte de prima casă iar al doilea traseu, e chiar la intrare în Tureni, pe partea dreaptă, unde este un magazin şi un mic peco, traseul e înainte de acestea, cu 100 de metri. Ar fi varianta a treia care va fi şi mai lungă, de la Mărtineşti, încă 400-500 de metri, dar acolo problema care se pune este panta care este peste 6 la sută, vedeţi pe centura Clujului, unde este 5 şi ceva şi multe maşini de transport marfă au o problemă la urcare, nu se circulă cu viteza cu care ar putea merge"

Directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, a declarat că nu ştie încă în acest moment, care variantă va fi aleasă pentru construcţia propriu-zisă.

Nu mă pot pronunţa acum, vreau să văd Analiza Cost-Beneficiu şi Studiul de Trafic iar apoi o să avem o discuţie la nivelul companiei . Este foarte importanţă acestă legătură, pe de o parte descarcă traficul de pe autostradă şi scoate traficul greu din oraşele din zonă ", a afirmat Narcis Neaga.

Reprezentanţii firmei de proiectare care realizează SF al bretelei spun că studiul va fi gata în iunie 2015, iar perioada maximă de execuţie ( proiect plus construcţie) este de 2 ani de zile.

Aici prefectul Gheroghe Vuşcan a intervenit şi a cerut un termen mai scurt, tinând cont de lungimea nu foarte mare a drumului şi de urgenţa scoaterii traficului greu din municipiile Turda şi Câmpia Turzii, iar punctul de vedere al specialiştilor prezenţi a fost că în acest termen au cuprins şi eventualele contestaţii la licitaţiile de execuţie.

Costurile estimative de execuţie în acest moment ar fi de 2,1 milioane de euro pe km pentru varianta de 6 km şi de 2,5 milioane de euro pentru varianta de 5 kilometri, dar cu mai multe lucrări de artă.

Aceste costuri ar putea suferi modificări în funcţie de valoarea exproprierilor şi de eventuale lucrări de mutare a unor utilităţi, precum o reţea de curent de înaltă tensiune şi o conductă de gaz", au infomat specialiştii firmei de proiectare a studiului.

Minim 50 la sută din teren, în ambele variante de traseu, sunt pe raza comunei Tureni, ceea ce este un avantaj în cazul exproprierilor, dar la una dintre variantele de legare aflate în lucru ar trebui demolată o casă de locuit, şi se încearcă încă evitarea acestei exproprieri.

Legat de finanţarea construcţiei bretelei de legătură, prefectul Gheorghe Vuşcan şi directorul CNADNR, Narcis Neaga, au afirmat că, în iunie, la rectificarea bugetară, după finalizarea studiului de fezabilitate, speră să obţină bani de la guvern pentru începerea cât mai rapidă a lucrărilor.

Nici asupra lăţimii drumului nu s-a luat încă o decizie definitivă, ea va fi luată după finalizarea studiului de fezabilitate.

 

 

Loading...
Comenteaza