Dezbatere în miez de noapte. Cum va arăta Centrul de Tineret din Cluj, proiect câștigător la bugetarea participativă

Dezbatere în miez de noapte. Cum va arăta Centrul de Tineret din Cluj, proiect câștigător la bugetarea participativă

Unul din proiectele câștigătoare în cadrul primului proces de bugetare participativă din Cluj-Napoca va fi dezbătut public, în miez de noapte, în cadrul Festivalului Cluj Never Sleeps. 

Sâmbătă, 22 iunie,  în cadrul Cluj Never Sleeps 6.0 - evenimentul anual al tinerilor - Primăria Cluj-Napoca, prin Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC), alături de Federația Tinerilor din Cluj și Platforma Cluj for Youth, invită toți cetățenii interesați să simtă energia tinerilor și să dezbată cum putem crea împreună instrumente care să încurajeze implicarea tinerilor în viața comunității.

"Vom discuta pe marginea viitorului Centru pentru Tineret, o inițiativă a clujenilor, rezultată în urma procesului de Bugetare participativă, dar și despre noi mecanisme de dialog între autoritățile publice locale și tineri", se arată într-un comunicat remis presei. Dezbaterea va avea loc ora 23:30, la Casino.

Proiect propus de Federația Tinerilor din Cluj

Inițiat de Federația Tinerilor din Cluj, proiectul are în vedere amenajarea unui spațiu în care tinerii și organizațiile de tineret din Cluj-Napoca să poată desfășura tot felul de activități. Conform informațiilor oferite de inițiatori, centrul ar urma să fie amenajat în zona centrală a orașului, pe o suprafață de 200 m². Acesta va fi dotat cu mobilier, echipamente IT, videoproiectoare, ecrane de proiecție și sisteme de sonorizare. 

„Implicarea tinerilor în activitați comunitare are pe lângă o puternica dimensiune educativă, o valoare de asumare a responsabilității privind îmbunătățirea vieții de zi cu zi.

În aceeași măsură și posibilitatea de a pune în aplicare a unor proiecte care pot dezvolta viața tinerilor prin punerea în practică a acelor idei care pot rezolva concret nevoile tinerilor: nevoia de asociativitate, de voluntariat, activitați în timpul liber, mobilitate dar și nevoia de a învăța gestionarea unui proiect și dezvoltarea abilităților manageriale ale tinerilor.

Acest centru va pune la dispozitia tinerilor o imagine de ansamblu a posibilitaților de a activa ca voluntar, a avantajelor voluntariatului ca activitate complementară la activitațile școlare sau a activităților remunerate, dar și un spațiu de activitate alternativă pentru tinerii șomeri sau în căutarea unui loc de muncă”, transmit inițiatorii proiectului.

Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC) este un laborator de idei, permanent, în care se dezvoltă și se testează diferitele forme de colaborare între actorii din oraș, cu scopul de a încuraja participarea clujenilor la viața orașului și de a promova discuții privind proiectele de dezvoltare urbană.

Proiectele câștigătoare în cadrul programului bugetare participativă 2017 

  1. Școala Gimnazială Nicolae Titulescu – Complex educațional
  2. Creșterea siguranței pietonale la trecerile de pietoni
  3. Parcul Între Lacuri
  4. Amenajarea spațiilor publice cu unități de colectare inteligentă a gunoiului
  5. Trotinete electrice-sistem de închiriat
  6. ClujWay – oraşul digital
  7. Amenajare mansardă Școala Ion Creangă
  8. Centrul de Tineret Cluj-Napoca
  9. Demolare garaje și înlocuirea lor cu parcări și spațiu verde
  10. Toalete pentru toți
  11. Clujul verde - un copac la trei parcări
  12. Autobuze/ microbuze școlare cu circuit închis
  13. Piste biciclete Observatorului și Nicolae Titulescu
  14. Artă în curtea școlii – Lăsați artiștii stradali să coloreze Clujul!
  15. Clujul Verde și Eficient: grădini verticale și fațade vegetale
Loading...
Comenteaza