Încep lucrările la trotuarele şi aleile dintre blocuri

Încep lucrările la trotuarele şi aleile dintre blocuri
Municipalitatea va demara în intervalul următor lucrări de amenajare a trotuarelor şi aleilor dintre blocuri în patru cartiere, Mănăştur, Mărăşti, Gheorgheni şi Zorilor.

"Am precizat încă de la realizarea bugetului că va fi o prioritate a noastră şi am solicitat Direcţiei de Drumuri de a elabora un program încât să intervenime deodată", a precizat primarul Emil Boc.

Edilul a arătat pe de altă parte că în acest moment sunt în effectuate lucrări majore la mai multe străzi, precum Răsăritului, Cosminului, Brateş, Vaida Voievod, sensul giratoriu de la Clujana, iar alte opt străzi aşteaptă ordinal de începere a lucrărilor.

"Sunt în aşteptare alte 15 străzi pentru a intra ca lucrări majore de investiţii. Prin asta Prin asta vom rezolva probleme pentru străzi precum Măceşului, vizavi de care au fost discuţii în Consiliul Local. Sperăm că şi pe strada Mozart situaţia va fi reglmentată, după ce se vor definitiva regulile în privinţa regimului proprietăţii", a menţionat edilul.

Loading...
Comenteaza