Investiţie de 10 milioane de euro în Baciu. Comuna atrage mulţi turişti prin celebra pădure

Investiţie de 10 milioane de euro în Baciu. Comuna atrage mulţi turişti prin celebra pădure
Comunele din jurul Clujului s-au dezvoltat în ultimii ani şi au devenit adevărate mici centre urbane, prin creşterea numărului de locuitori, dar şi prin explozia construcţiilor de blocuri, case şi a unor obiective de investiţii majore.

Un asemenea exemplu este şi comuna Baciu, aflată la doar 6 km de centrul municipiului Cluj, care, potrivit ultimului recensământ, are 10.700 de locuitori, cu localităţile aparţinătoare: Baciu, Suceagu, Coruşu, Popeşti, Mera, Săliştea Nouă şi Rădaia. Numărul real al locuitorilor a ajuns la 15.000 în acest moment.

Numărul de blocuri de locuinţe a crescut constant în ultimii ani. Unele blocuri au fost construite însă fără parcări şi aceasta este una din problemele cu care se confruntă proprietarii de maşini. Primarul comunei, Florin Mureşan, afirmă că administraţia comunei are în plan în perioada următoarea construirea unei noi grădiniţe pentru a face faţă cererilor de înscriere a copiilor din Baciu.

Pentru copii şi pentru tineret a fost construit un teren şi o sală de sport moderne. Sala va putea găzdui meciuri de handbal şi de baschet pentru copii, dar aici vor putea fi organizate şi alte activităţi sportive prevăzute în programa şcolară.

Primarul comunei Baciu, Florin Mureşan, spune că, în perioada următoare, în satul Suceagu, urmează să fie dat în folosinţă cel mai mare spital privat de recuperare din ţară, printr-o investiţie de peste 10 milioane de euro şi care va avea 200 de paturi. Este vorba de o clinică de recuperare cardiovasculară, neurologică, psihiatrică şi îngrijiri paliative. Spitalul va oferi şi servicii în regim ambulator şi spitalizare de zi. Spitalul este amplasat într-un cadru natural deosebit, pe 6 ha.

Odată cu intrarea autobuzelor Companiei de Transport Public Cluj-Napoca (fostă RATUC), în comună, a fost rezolvată problema transportului public, maşinile circulând spre Cluj-Napoca din 20 în 20 de minute. Pe lângă îndeletnicirile de sute de ani pe care locuitorii comunei le au în creşterea animalelor şi în cultivarea pământului, comuna a devenit în ultima perioadă şi un important centru turistic.

Cea mai mare atracţie o reprezintă celebra pădure Baciu, recunoscută în toată lumea pentru forma ciudată a copacilor şi pentru fenomenele care se petrec aici. În comună s-a dezvoltat şi o reţea de hoteluri şi pensiuni care oferă condiţii de cazare de top pentru oricine doreşte să viziteze zona. O altă atracţie turistică o reprezintă aria naturală protejată Cheile Baciului. În satul Mera există şi un interesant „Muzeu al bivolului", locuitorii având o tradiţie de peste 120 de ani în creşterea acestor animale.

Loading...
Comenteaza