Investitorii se orientează spre reconversia zonelor industriale: Apartamente cu parc, spa, jacuzzi și teren de fotbal

Proiectul imobiliar Oncos Parc, care vizează transformarea radicală a unei zone industriale, a fost prezentat ca exemplu de bune practici în domeniul imobiliar, în cadrul Conferinței Cluj Metropola, organizată la Centrul de Cultură Urbană Casino la mijlocul acestei săptămâni.

”Oncos Parc este un proiect de reconversie a unei zone industriale într-un proiect cu altă destinație. Ce are Oncos Parc și nu au alte proiecte din zona noastră și au foarte puține din România este un ansamblu echilibrat care conține mai multe funcțiuni și care, alături de zona rezidențială are și zonă verde, zonă de agrement, zonă comercială și zonă de educație. Spre deosebire de majoritatea proiectelor imobiliare din Cluj și din zonă, acesta nu este un proiect foarte aglomerat. Are un coeficient de utilizare a terenului de 1,2, într-o zonă în care foarte mulți doresc 2 sau peste 2, astfel încât vrem să arătam că se poate face un proiect foarte bun și rentabil, chiar dacă e aerisitșsi neînghesuit”, a precizat consultantul în investiții Sorin Anton Popa.

În conceptul actual, propus de arhitecţii de la Dico şi Ţigănaş, Oncos Parc va aduce pe piaţă 588 de apartamente cu 1, 2, 3 şi 4 camere, în imobile cu regim de înălţime P+3, respectiv P+6, şi un număr de 645 de locuri de parcare. Proiectul prevede funcţiuni complementare precum spaţii comerciale, un parc cu vegetaţie matură, o grădiniţă, o sală de sport cu piscină interioară, spa, jacuzzi şi sală de fitness, un teren de fotbal, unul de baschet şi o pistă de alergare. 

Accesul rapid la Oncos Parc este conferit de şoseaua cu patru benzi de circulaţie dintre Cluj-Napoca şi Floreşti, de accesul secundar în strada Abatorului, dar şi de reţeaua metropolitană de transport în comun. Din punct de vedere al adresabilităţii, pe partea de locuire Oncos Parc vizează cumpărătorii din clasa mijlocie, cu venituri constante, reprezentată de familiile tinere „young professionals” sau persoane din regiune (judeţele Alba, Sălaj, Mureş, Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud) care dispun de fonduri pentru investiţii imobiliare în zone cu potenţial, în vederea plasării fondurilor sau exploatării apartamentelor prin închiriere.

La conferința Cluj Metropola au participat autorități locale și județene, companii de stat care se ocupa de aministrarea infrastucturii sau de transport public, ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară - Zonă Metropolitană Cluj, reprezentanți ai Ordinului Arhitecților din România, Filiala Transilvania și ai Inspectoratului Școlar Cluj.

Loading...
Comenteaza