Mai puţină aglomeraţie pe aeroportul Cluj: noua zonă de îmbarcare la zboruri internaţionale

Mai puţină aglomeraţie pe aeroportul Cluj: noua zonă de îmbarcare la zboruri internaţionale

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj se pregăteşte să inaugureze noua zonă de îmbarcare zboruri internaționale din cadrul terminalului de pasageri plecări. Evenimentul va avea loc marți, 11 decembrie 2018.

Directorul aeroportului Cluj, David Ciceo, declara, la începutul anului 2018, că aeroportul va avea două noi porţi de îmbarcare la etaj şi că, tot pentru a permite îmbarcarea unui număr cât mai mare de pasageri în următorii ani, insituţia pregăteşte construirea unui nou terminal de plecări şi sosiri pasageri.

„Majoritatea dintre dumneavoastră cunoaşteţi că noi am făcut aceste planuri şi am programat aceste investiţii în momentul când aveam 200.000 de pasageri. Aceste terminale au o capacitate maximă de 3,5 milioane de pasageri. Unii ziarişti ne-au certat atunci că aceste terminale sunt prea mari. Ne bucurăm că au ajuns să fie neîncăpătoare dar în acelaşi timp să ştiţi că lucrăm. Pentru următorii doi ani avem posibilitatea prin cele două porţi de îmbarcare la etaj, avem un plan pentru un terminal nou. Acesta unde suntem este terminalul vechi şi această zonă în care ne aflăm a fost prima extindere pe care am reuşit să o finalizăm în anul 1996", declara, în februarie 2018, David Ciceo. Mai multe detalii AICI! 

Veniturile estimate a fi realizate în 2018 sunt de 102,59 milioane de lei, iar nivelul cheltuielilor, la 84,15 milioane lei. Profitul brut estimat este de 18,43 milioane.

3 milioane de pasageri în 2018 

Conducerea aeroportului clujean estimează pentru 2018 un trafic de 2,9 milioane de pasageri, apreciind că retragerea Wizz Air de pe traseul Cluj - București va fi compensată atât de celelalte două companii ce au curse pe ruta respectivă, mai ales TAROM - operatorul tradițional pe cursele interne - cât și de alte companii cu care aceasta se află în negocieri în prezent. Pasagerul 2 milioane din acest an a fost sărbătorit la începutul lunii septembrie. 

Pe aeroportul clujean operează companiile Wizz Air, Blue Air, Tarom, Lufthansa, Air Hungary, Airest, ASL Airlines, AtlasGlobal, Austrian Airlines, Lot, Raf Avia, Silver Air, Sprint Air, Turkish Airlines, Vueling.

Loading...
Comenteaza