Update Marcajele rutiere din Floreşti creează haos în trafic

Marcajele rutiere din Floreşti creează haos în trafic
| Foto: Facebook/ Asociaţia Pro Infrastructură

Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură (API) susţin că noile marcajele rutiere din comuna Florești au fost executate incorect. 

UPDATE 16.07: CNAIR reface marcajul de la intrarea în Floreşti. Fotografia a fost postată pe grupul de Facebook INFO TRAFIC jud. CLUJ.

Marcajele rutiere din Floreşti creează haos în trafic:"La 12 ore de la aplicarea noii semnalizări, deja avem un accident"

"Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) face din nou șosele împotriva șoferilor. Recent, s-a înlocuit stratul de uzură pe unul dintre cele mai aglomerate sectoare din țară, Drumul Național nr. 1, între Cluj-Napoca și Florești. Dar, surpriză, la retrasarea marcajelor au permis virajul la stânga peste trei benzi de circulație din sens opus.

Previzibil, la 12 ore de la aplicarea noii semnalizări, deja avem un accident! O asemenea măsură este criminală! Cei care doresc să facă stânga au posibilitatea de a traversa denivelat DN1 la câțiva zeci de metri distanță prin mall-ul Vivo sau puțin mai departe printr-un giratoriu de pe DN1. Însă se pare că iresponsabilii din Compania Națională Anti-Infrastructură din România țin cu tot dinadinsul să creeze noi puncte negre pe șosele, în loc să le reducă.

Evident că ei vor da vina tot pe șoferi când se vor produce accidente. Cerem desființarea de urgență a acestor viraje la stânga și tragerea la răspundere a celor din CNAIR și Poliția Română care au girat "soluția". Domnilor, dacă nu sunteți capabili să faceți infrastructură rutieră sigură, măcar nu o faceți mai nesigură pe cea existentă!", transmit reprezentanţii API.

Patru adulți și un copil au fost răniți într-un accident care s-a petrecut luni seară, la intrarea în comuna Florești. (Mai multe detalii, aici!). Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj a transmis informații despre accident.

"Un bărbat de 44 de ani, din Cluj-Napoca, a condus un autoturism pe Calea Florești cu direcția de deplasare spre Calea Mănăștur, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul asupra autoturismului. Astfel, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus, după care a lovit bordura și a fost proiectat în alte două autoturisme care se deplasau spre Florești. În urma accidentului, un minor de șapte ani, din Florești a fost rănit grav și o tânără de 22 de ani, din Feleacu, conducătoarea unuia dintre autoturisme, a fost rănită ușor", a precizat IPJ Cluj.

Reprezentanții municipalității clujene au confirmat însă deficiențele. “Este vorba despre o eroare de marcaj a firmei care a executat marcajele. Lucrarea este gestionată de Drumurile Naționale. Lucrarea se va remedia de urgență”, au precizat reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca. CNAIR a început să refacă ieri marcajul de la intrarea în Floreşti, au transmis membrii grupului de Facebook Info Trafic Județul Cluj. 

Loading...
Comenteaza