Ministrul Sănătăţii: "Spitalul Regional Cluj îl va face Guvernul. Consiliul Județean să se ocupe de Spitalul de Pediatrie"

Ministrul Sănătăţii: "Spitalul Regional Cluj îl va face  Guvernul. Consiliul Județean să se ocupe de Spitalul de Pediatrie"

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a transmis, luni, Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, că Spitalul Regional de Urgență (SRU) va fi făcut de către Guvernul României şi că, în schimb, ar trebui să se ocupe de Spitalul de Pediatrie, despre care are nişte "referinţe nu tocmai plăcute".

Sorina Pintea, le-a replicat reprezentanţilor CJ Cluj, în legătură cu construirea din fondurile proprii a unui spital regional, insistând că acest proiect va fi făcut de către Guvernul României, şi contrazis comisarul european Corina Creţu în privința posibilității de suplimentare a fondurilor pentru aceste unităţi regionale.

Ministrul le-a cerut celor de la CJ Cluj să se ocupe, în schimb, de Spitalul de Pediatrie pe care îl au în subordine, despre care spune că are "referinţe nu tocmai plăcute".

"SRU Cluj se va face de către Guvernul României, cu atragerea de fonduri europene. Am înţeles că sunt nişte discuţii în spaţiul public. CJ Cluj ar trebui să se ocupe de Spitalul de Pediatrie, pentru că am nişte referinţe nu tocmai plăcute despre ceea ce se întâmplă acolo din punctul de vedere al structurii", a declarat ministrul Sănătăţii, în cadrul unei vizite la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa.

Ministrul s-a arătat surprins de intenţia anunţată de reprezentanţii CJ Cluj de a construi singuri spitalul regional şi a dat asigurări că luna viitoare vor fi depuse la Bruxelles cererile de finanţare atât pentru spitalul din Cluj-Napoca, cât şi pentru cele din Iaşi şi Craiova.

"Eu am rămas foarte surprinsă de ceea ce au spus cei de la CJ, pentru că, în momentul în care am preluat portofoliul Sănătăţii, în februarie, Clujul nu avea definit un teren, mai era nevoie de încă o bucată de teren, trebuia extins planul urbanistic zonal şi am întâmpinat foarte mari dificultăţi în relaţia cu CJ Cluj.

Lucrurile s-au rezolvat între timp, studiul de fezabilitate pentru spital este gata. În decembrie, vor fi depuse la Bruxelles cererile de finanţare pentru cele trei spitale regionale - Iaşi, Cluj şi Craiova, dar să nu uităm că este nevoie de o cofinanţare din partea statului român", a spus Pintea.

Pintea a ţinut să-i dea o replică şi comisarului european Corina Creţu, în legătură cu posibilitatea suplimentării fondurilor europene pentru spitalele regionale, spunând că deja s-a primit un răspuns negativ în acest sens în septembrie.

"Europa a alocat pentru cele trei spitale regionale 150 milioane de euro; or, un spital, împreună cu infrastructura care îl va deservi, costă în jur de 400 de milioane. Cu siguranţă, Guvernul trebuie să găsească surse, inclusiv din zona privată. Asta nu înseamnă că nu vom atrage fonduri europene.

În ceea ce priveşte declaraţia comisarului european, că dacă este nevoie de o suplimentare, ni se va acorda, daţi-mi voie să o contrazic. În 27 septembrie, o delegaţie a Ministerului Sănătăţii, condusă de Cristian Grasu, secretar de stat, s-a dus la Bruxelles tocmai pentru această chestiune şi i s-a spus: 'Nu, pe această axă de finanţare nu mai avem sume suplimentare'.

Deci noi am făcut aceste demersuri. Prin urmare, s-a luat decizia fazării. Ca să nu pierdem finanţarea, am spus că până în 2020 vom face prima etapă, licitaţiile, iar în etapa a doua, construcţia efectivă. Deci spitalele se vor face", a mai declarat Pintea.

Consiliul Judeţean vrea să preia proiectul SRU

În condiţiile în care România ar putea pierde finanţarea europeană pentru realizarea celor trei spitale regionale, dat fiind faptul că Ministerul Sănătăţii şi guvernul PSD tărăgănează accesarea banilor europeni, consiliile judeţene din Cluj, Iaşi, Craiova ar putea trece la cârma proiectelor.

Clujul a făcut un prim pas săptămâna trecută: președintele CJ, Alin Tișe, a transmis CE – Direcția Generală de Politică Regională și Urbană și Autorității de Management pentru POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale o adresă oficială prin care solicită preluarea proiectului de construire a SRU.

VEZI: Consiliul Judeţean ar putea prelua proiectul Spitalului Regional de Urgenţă.

Spital Pediatric Monobloc la Cluj

CJ Cluj vrea să achiziţioneze un imobil care să găzduiască viitorul Spital Pediatric Monobloc sau un teren pe care să se ridice un spital. Potrivit documentaţiei publicate, în octombrie, pe pagina de internet a instituției, forul judeţean intenţionează achiziționarea unui imobil cu o suprafață cuprinsă între 3,15 și 5,5 ha, cu o suprafață utilă a construcției de 15.000 mp, respectiv desfășurată de 20.000 mp. O altă variantă ar fi cumpărarea unui teren pe care să se construiască un spital. 

VEZI: Se caută încă teren sau clădire pentru Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj

Loading...
Comenteaza