Nasra, despre Boc: "Să-şi onoreze promisiunile electorale din campaniile trecute şi apoi să emită unele noi!"

Nasra, despre Boc: "Să-şi onoreze promisiunile electorale din campaniile trecute şi apoi să emită unele noi!"

Deputatul PSD Horia Nasra a declarat că primarul Clujului, Emil Boc, a promis construirea unor noi cartiere de blocuri și în 2004, 2008, 2012 şi 2016, iar acum reia promisiunile pentru campania electorală din 2020.

Parlamentarul susține că promisiunile anterioare ale primarului au rămas în stadiul de "cartiere de hârtie". Este vorba despre Cartierul Valea Gârbăului, Cartierul Tineretului și un nou cartier de locuințe în Borhanci:

"Emil Boc a promis în ultimii ani construcţia mai multor cartiere pentru clujeni însă în realitate proiectele au rămas doar la stadiul de cartiere din hârtie, promisiuni electorale nerealizate.

  • Cartierul Valea Gârbăului este o promisiune în vânt a executivului Primăriei Cluj-Napoca. Proiectul prevedea construirea cartierului pe un teren de 12,7 ha şi trebuia realizat printr-un parteneriat între primărie și bănci comerciale, prin licitaţie publică de asociere.
  • Cartierul Tineretului este o altă promisiune imobiliară nerealizată. Proiectul, în cifre, trebuie să cuprindă 2.894 apartamente la standard mediu, 1.132 la standard superior, 196 apartamente penthouse, 363 apartamente în locuinţe terasă, 71 case înşiruite, 300 case cuplate, 358 case detaşate, 162 de vile pe terenuri individuale, 384 apartamente în regim de locuinţe sociale.
  • În anii trecuţi, Emil Boc promitea şi un nou cartier de locuințe în Borhanci. Aceasta, la rându-i, se înscrie în lista cartierelor imaginare, pe care le promite de 14 ani clujenilor, dar în realitate avem doar cartiere megalomanice din hârtie!", se arată într-un comunicat emis de deputat.

Nasra spune că un cartier de 100.000 de locuitori este greu de realizat, în condițiile în care municipalitatea nu găsește soluții la problemele orașului legate de trafic sau de numărul insuficient de locuri în creșe și în grădinițe.

“Ne-am bucura dacă măcar 15% din promisiunile electorale ale domnului Emil Boc ar fi acoperite. În 2019 a anunţat electoral trei noi cartiere, unul de 100.000 de locuitori, în condiţiile în care traficul este sufocant, soluţiile de descongestionare lipsesc cu desăvârşire, numărul de locuri în creşe şi grădiniţe este alarmant de mic iar cei din Consiliul Judeţean Cluj nici măcar nu au identificat un teren pentru construirea Spitalului Pediatric Monobloc. Executivul primăriei este în lumea viselor şi cineva trebuie să-i trezească pe Emil Boc şi Dan Tarcea… Să-şi onoreze promisiunile electorale din campaniile trecute şi apoi să emită noi promisiuni!” a declarat deputatul.

Trei cartiere noi la Cluj. Boc: “Am pornit deja construcția”

Cluj-Napoca va avea trei noi cartiere, a căror construire a pornit deja. Ele vor fi localizate în Borhanci, Sopor și Lomb. În plus, primăria dorește să stabilească întreaga infrastructură a cartierului pentru a elimina o parte din “traficul nenecesar” din oraș. Unul dintre cartiere va fi dedicat tineretului, iar altul, proiectului de cercetare Cluj Innovation City (CIC).

“Am pornit construcția a trei mari cartiere ale Clujului, în două dintre ele proprietar fiind municipalitatea. Primăria este proprietara cartierului Borhanci Nou - peste 70 ha de teren - unde primăria este deținătoarea suprafețelor pe care se va construi. Acum se face Planul Urbanistic Zonal. Al doilea proiect major, unde tot primăria are teren 200 ha, este cartierul Lombului.

Am avut mari probleme cu consolidările de teren, a trebuit să punem piloni de 16 m adâncime pentru a stabiliza dealul. Acolo se va construi și CIC, un proiect de o jumătate de miliard de euro, cu 20.000 de noi locuri de muncă și cu 100.000 de cetățeni care vor locui acolo. Pentru prima dată primăria își asumă sarcina să stabilească de la început unde sunt bulevardele, unde este grădinița, unde e centrul cartierului.

Toate utilitățile de bază trebuie să fie de la început creionate. O pătrime din traficul din Cluj este așa-numitul „trafic nenecesar”. Oamenii merg dintr-o parte în alta orașului să ducă copilul la creșă, la grădiniță, să meargă la un centru comercial... Dacă au toate aceste facilități de bază, o parte din trafic este eliminat”, a spus primarul Emil Boc, pentru Digi FM.

Loading...
Comenteaza