Noi promisiuni pentru Bună Ziua. Tarcea: "Cred că va fi o surpriză plăcută pentru clujeni"

Noi promisiuni pentru Bună Ziua. Tarcea: "Cred că va fi o surpriză plăcută pentru clujeni"

Artera care străbate cel mai haotic cartier al Clujului urmează să fie modernizată. Lucările sunt programate pentru jumătatea lui 2019. 

"În ultima şedinţă de Consiliu Local s-au votat indicatorii tehnico-economici, acesta fiind primul pas concret pe care l-am făcut pentru modernizarea străzii Bună Ziua. Estimez ca până la jumătatea anului vom putea să intrăm cu buldozerele şi să începem lucrările. Nu vă pot da un termen exact pentru că şi noi depindem de nişte proceduri legale pe care trebuie să le facem. Cred că va fi o surpriză plăcută pentru clujeni", a declarat viceprimarului Clujului, Dan Tarcea, la ZIUA LIVE. 

Lărgirea străzii costă 4,2 milioane de euro. Lucrările durează un an

Consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind "aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiții supralărgire și modernizare strada Bună Ziua”. Costurile se ridică la 19,7 milioane de lei, plus taxa pe valoarea adăugată, dintre care 1,7 milioane vor merge către plata exproprierilor necesare în zonă. Durata de realizare a investiţiei este de 12 luni, iar finanţarea se face din bani de la bugetul local şi alte surse constituite conform legii. 

Strada a revenit Clujului după 10 ani 

Strada Bună Ziua, din cartierul cu acelaşi nume, a fost trecută în urmă cu mai bine de 10 ani la CNADNR (actuala Companie Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, n. red.), care a investit în modernizarea ei, și era cerută de aproape trei ani de primăria clujeană, care dorește să o lărgească la 16 m. Hotărârea de guvern privind trecerea străzii în patrimoniul municipiului a fost aprobată în mai 2018. 

Trei benzi, trotuare şi piste de biciclete 

Strada va fi lărgită la 16 m și va avea trei benzi de circulație - două spre Bună Ziua şi una spre Fagului, pistă de biciclete și trotuare. "Au fost două propuneri pentru lărgirea străzii, supuse dezbaterii publice, una cu patru benzi şi fără piste de biciclete şi una cu trei benzi şi cu piste de biciclete. Preferată, cu un număr covârşitor de voturi, a fost cea cu trei benzi şi cu piste de biciclete.

Vrem o stradă modernă, care să încurajeze şi transportul alternativ, în special în perioada verii. Nu trebuie să ne gândim astăzi că pistele de biciclete nu au continuitate, trebuie să începem de undeva ca apoi să le putem extinde", a subliniat viceprimarul Clujului, Dan Tarcea. 

STOP construcţii imobiliare în Borhanci şi Bună Ziua! 

Loading...
Comenteaza