Noul şef al Consiliului Judeţean îşi face echipa. Cine este primul venit

Noul şef al Consiliului Judeţean îşi face echipa. Cine este primul venit
Odată cu schimbarea şefului de la Consiliul Judeţean Cluj, s-a schimbat şi garnitura de consilieri ai preşedintelui.

Potrivit legii, un preşedinte de consiliu judeţean are dreptul la patru consilieri angajaţi cu contract de muncă pe perioadă determinată pe timpul exercitării respectivei funcţii.

Noul preşedinte al CJ Cluj, liberalul Marius Mânzat, a decis să-l numească începând cu data de 01.01.2016 pe fostul director al RAADPP Cluj, Mircea Avram, în funcţia de expert în cadrul cabinetului său.

Mircea Avram a condus din 2014 până în 31 decembrie 2015 fosta Regie de Administare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) a judeţului Cluj, care s-a desfiinţat la acea dată iar tot personalul ce deţinea contracte de muncă a fost angajat la CJ Cluj, mai puţin Mircea Avram, care avea un contract de mandat.

Mircea Avram

Mircea Avram a fost un apropiat al vechiului PDL. El a mai condus RAADPP Cluj şi în perioada 2008-2012, când la conducerea forului judeţean clujean se afla fostul pedelist Alin Tişe, actual senator liberal. Avram a mai deţinut şi funcţia de inspector şef al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Cluj, pe vremea când la guvernare se afla Alianţa D.A. PNL-PD, de unde a demisionat în 2007.

Potrivit biroului de presă al CJ Cluj celelalte trei funcţii de consilier al preşedintelui forului judeţean nu au fost încă ocupate.

Odată cu demiterea lui Mihai Seplecan din funcţia de preşedinte al CJ Cluj, şi-au pierdut funcţiile de consilier al acestuia şi Măriuca Pop, fost secretar al judeţului dar şi Ioan Gherasim, fost director al Curţii de Conturi Cluj.

 

Loading...
Comenteaza