O abonată a primăriei lui Vanghelie ţine în şah contractul pentru străzile Clujului

O abonată a primăriei lui Vanghelie ţine în şah contractul pentru străzile Clujului
Imob Lux Construct, care deţine contracte cu Primăria Sectorului 5 a contestat atribuirea către Diferit-Kiat a contractului pentru modernizarea tramei stradale de acces la zona industrială, licitată de primăria Cluj-Napoca. Firma susţine că oferta consorţiului ar fi neconformă şi nu respectă caietul de sarcini.

Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a stabilit la începutul lunii că această contestaţie este tardivă şi a respins-o, fără să se pronunţe asupra fondului ei. Contractul pentru modernizarea străzilor de pe traseul liniei de tramvai plus Calea Baciului nu a fost deocamdată parafat. Primăria aşteaptă expirarea termenul de contestaţii.

Licitaţia pentru modernizarea tramei stradale de acces la zona industrială a fost adjudecată de asocierea Diferit-Kiat pentru 53 de milioane de lei, în luna februarie. Este vorba despre un contract în cadrul unui proiect al administraţiei locale clujene finanţat din bani europeni, în valoare de 90,6 milioane de lei, cu durată de implementare de 31 de luni, care a început să curgă de la finalul lui 2012, atunci când s-a semnat actul de finanţare.

Diferit a câştigat contractul cu primăria în defavoarea unor societăţi controlate de milionarii constructori din Bucureşti (Construcţii Erbaşu - 53,5 milioane de lei), de gruparea clujeană Aşchilean-Gânscă (Nordconforest-57,9 milioane) sau de grupul francez Vinci (Viarom Construct - 58,1 milioane). Ofertele Napoca, ARL (Strabag) şi Imob Lux Construct au fost respinse deoarece "nu au îndeplinit cerinţele caietului de sarcini (nu au prezentat prin propunerea tehnică fişele tehnice completate - mobilier urban, stâlpi de iluminat stradal şi calcul luminotehnic - cerinţă obligatorie a caietului de sarcini)", a precizat Biroul mass-media al primăriei.

Decizia comisiei de licitaţie a fost atacată, însă, de societatea Imob Lux Construct, care a depus în 13 februarie o contestaţie la CNSC prin care a cerut anularea parţială a raportului procedurii pe motiv că oferta declarată câştigătoare nu respectă caietul de sarcini: oferă preţuri fictive pentru organizarea de şantier sau cu transportul deşeurilor, prezintă personal angrenat şi în alte proiecte, nu face dovada tuturor punctelor de lucru.

Imob Lux Construct este cunoscută ca o abonată a banilor de la Primăria Sectorului 5 din capitală, condusă de Marian Vanghelie, după cum a titrat presa centrală. Societatea mai apare şi în raportul corpului de control al primului ministru privind neregulile constatate la Regia de Termoficare Bucureşti, cu un contract adjudecat nelegal.
CNSC a decis pe 4 martie, după ce pe lângă primărie a intervenit şi Diferit, să respingă contestaţia celor de la Imob Lux Construct, catalogând-o ca fiind tardivă. CNSC nu a intrat pe fondul contestaţiei şi a respins-o pentru că a fost depusă în afara termenului legal de contestare a rezultatului licitaţiei. Decizia CNSC poate fi atatcată în instanţă în termen de zece zile, aşa că primăria clujeană aşteaptă următoarea mişcare din parte a societăţii. Reprezentanţii Imob Lux Construct nu au putut fi contactaţi în cursul zilei de ieri pentru a explica dacă vor apela la instanţă.
Asocierea Diferit-Kiat mai deţine din 2009 un contract substanţial de la administraţia locală pentru asfaltarea şi întreţinerea străzilor din municipiul Cluj-Napoca, pe patru ani şi 400 de milioane de lei, dar şi contracte de câteva zeci de milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor naţionale şi a Autostrăzii Transilvania. Pentru trama stradală, termenul de contract este de 18 luni, timp în care trebuie modernizate carosabilul şi trotuarele de pe străzile Primăverii, Plopilor, Splaiul Independenţei, Emil Isac, G. Bariţiu, Horea, I. L. Caragiale, Căii Ferate, Decebal, Oaşului, Decebal, Oaşului, Bd. Muncii, Cpt. Grigore Ignat, Regele Ferdinand şi Calea Baciului.

Societatea Diferit a fost înfiinţată în 2001, după ce Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP), condusă la acea vreme de fostul consilier judeţean PSD Liviu Medrea, a scos la vânzare o serie de active la iniţiativa fostului primar Gheorghe Funar. Proprietarul societăţii este un fost inginer din cadrul RADP, Nicolae Petri, cel care controlează compania alături de soţia sa. Din 2004 până în 2007, Diferit a încasat de la Primăria Cluj-Napoca peste 20 de milioane de lei. Potrivit datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, administratorul societăţii este Grigore Vădean.

 

Loading...
Comenteaza