Plan nou pentru administrația Aeroportului Cluj. Tișe păstrează membrii vechi, dar mai trimite patru administratori

Plan nou pentru administrația Aeroportului Cluj. Tișe păstrează membrii vechi, dar mai trimite patru administratori

După ce prima încercare de schimbare a membrilor Consiliului Administrativ (CA) al Aeroportului Internaţional Avram Iancu din Cluj (AIAIC) a eșuat, în lipsa unui aviz de la comisia pentru patrimoniu, președintele Consiliului Județean (CJ), Alin Tișe, reintroduce proiectul de hotărâre pe ordinea de zi a ședinței din 28 februarie, cu mai multe modificări.

Alin Tișe nu se dă bătut în încercarea de a schimba componența CA, cu toate că prima încercare s-a soldat cu un scandal în plenul CJ. În ședința ordinară din 31 ianuarie comisia pentru patrimoniu nu a întrunit cvorumul necesar pentru emiterea unui aviz (pozitiv sau negativ) referitor la proiectul de hotărâre privind schimbarea membrilor CA. În lipsa avizului, vicepreședintele CJ, Marius Mînzat, a fost nevoit să scoată proiectul de pe ordinea de zi.

În referatul care însoţeşte proiectul, retras de pe ordinea de zi în ianuarie, se menţiona că în activitatea a trei dintre cei patru administratori provizorii care se află în funcţie (Irimie Popa, Agnes Konnert, Viorel Federiga) "s-au constatat unele disfuncționalități care afectează în mod grav relația cu autoritatea tutelară a căror reprezentanți sunt, aceștia încălcându-și obligațiile stabilite prin contractul de mandat".

Astfel, cei trei membri urmau să fie revocați și înlocuiți cu Alina Mirela Petre - reprezentantă a Ministerului Finanțelor Publice în CA, Daniel Persu - reprezentant al CJ, și Mihai Răzvan Lăpușan. Între timp, Mihai Lăpușan, avocatul de divorț al lui Tișe, a declinat propunerea de a face parte din CA al AIAIC. (VEZI SCRISOAREA, AICI)

În proiectul de la punctul 30 de pe ordinea de zi a ședinței de joi, referatul precizează că toți cei trei administratori existenți își vor păstra funcțiile, însă Tișe dorește să trimită la aeroport încă patru: Alina Mirela Petre, Diana Angelica Rădulescu, Valentin GrigoriuDaniel Perşu. Dacă luna trecută Tișe dorea reducerea CA la trei membri, noul proiect prevede un consiliu format din șapte administratori.

Noii membri propuşi

  • Alina Mirela Petre - director în Direcția pentru Administrarea Participațiilor Statului în MFP, fost inspector antifraudă al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Reprezintă ministerul în CA al AIAIC în urma deciziei ministrului finanțelor, Eugen Teodorovici.
  • Daniel Perșu - comandor în rezervă, pilot militar pe avioane supersonice şi pe elicoptere, fost comandant al Escadrilei 712 Aviație Vânătoare de la Baza Aeriană Câmpia Turzii, fost șef al Secției Securitate Zbor din cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene Române. Între 2008 și 2015 a condus Unitatea Specială de Aviație Cluj-Napoca. Reprezintă CJ în CA al AIAC.
  • Diana Angelica Rădulescu - avocat în Baroul București
  • Valentin Grigoriu - fost director al Aeroportului Băneasa
Loading...
Comenteaza