Porneşte centura de sud a Floreştiului. Când se lansează licitaţia şi cine finanţează lucrarea

Porneşte centura de sud a Floreştiului. Când se lansează licitaţia şi cine finanţează lucrarea
După mai multe amânări, centura de sud a Floreştiului urmează să intre în procedura de licitaţie pentru execuţie.

Primarul comunei Floreşti, Horia Şulea, a declarat pentru Ziua de Cluj, că deliberativul local va aproba săptămâna viitoare Proiectul si Caietul de sarcini al drumului de ocolire de pe partea de sud a comunei, pentru a fi depus apoi la SEAP (n.red.- sistemul electronic de achiziţii publice), pentru licitaţia de execuţie.

Va fi o licitaţie internaţională, care va avea un termen destul de lung de depunere a ofertelor, de 57 de zile. Valoarea lucrării este, conform proiectului, de peste 7 milioane de euro, dar primarul Horia Şulea speră ca în urma licitaţiei, aceasta să scadă la circa 5 milioane de euro. Singura sursă de finanţare certă în acest moment este un credit pe care îl va lua administraţia din Floreşti şi care va fi plătit apoi din banii floreştenilor.

Din nefericire, execuţia va fi strict din bugetul local, deoarece Guvernul Ponta nici măcar în ceasul al 12-lea nu a plecat urechea la solicitările noastre de finanţare a acestui proiect. Dar, tot răul spre bine", a scris primarul Floreştiului pe reţeaua de socializare Facebook. Acesta spune că va avea totuşi o întâlnire săptămâna viitoare la Ministerul Dezvoltării, pentru a încerca să obţină bani de la bugetul central pentru această investiţie.

Potrivit primarului, lucrările la şoseaua de ocolire a Floreştiului pe la sud vor putea începe în primăvara anului viitor şi nu ar trebui să dureze mai mult de şase luni.

Conform proiectului, centura va avea 4 kilometri şi va pleca de pe strada Tăuţi, unde se va construi un sens giratoriu. Va trece prin spatele centrului comerciul Polus şi se va termina în strada Sfântul Ioan, din Cluj. La intersecţia cu strada Valea Gârbăului mai este proiectat un sens giratoriu. Drumul se intersectează şi cu o altă stradă din Floreşti, Răzoare. Practic, în afara de Tăuţi, vor mai exista două străzi care vor lega acest drum de DN1, ambele parte din acest proiect.

Carosabilul va avea o lăţime de şapte metri; 1,50 metri va fi lăţimea unui trotuar şi doi metri a celuilalt, care va conţine şi o pistă pentru biciclete. Câte 40 de centimetri pe ambele laturi ale drumului sunt rezervate pentru rigole. Se vor construi mai multe podeţe şi poduri, dar, în linii mari, traseul urmăreşte un drum agricol existent. Primăria Cluj participă şi ea la proiect, dar cu numai 80 de metri din teritoriul intravilan. Municipalitate a promis însă că va reasfalta strada Sfântul Ioan.

Această şosea ar trebui să ofere a legătură alternativă a Clujului cu Floreştiul, la aglomeratul DN nr. 1. Despre acest proiect se vorbeşte încă din 2013, iar lucrările ar fi trebuit să înceapă de anul trecut. În primăvara acestui an, primarul Horea Şulea s-a plâns de birocraţia enormă care există în procedura de autorizare a unei asemenea investiţii, care a întârziat mult lucrarea.

 

 

 

Loading...
Comenteaza